BBC cere scuze pentru ”greşeli grave” într-un documentar cu privire la Fâşia Gaza

DISTRIBUIE

BBC cere scuze pentru ”greşeli grave” comise la realizarea unui reportaj în Fâşia Gaza după ce s-a dovedit că copilul narator din centrul poveştii este fiul fostului adjunct al ministrului Agriculturii al Hamas, relatează AFP.

Grupul audiovizual public britanic şi-a retras documentarul – intitulat ”Gaza, cum să supravieţuieşti într-o zonă de război” – şi a anunţat joi, într-un comunicat, lansarea unei examinări a ”greşelilor”, pe care le-a catalogat drept ”semnificative şi prejudiciabile”.

BBC a anunţat că a descoperit ”greşeli grave în realizarea acestui program”, care a fost produs de către societatea britanică Hoyo Films. BBC a recunoscut că împărtăşeşte responsabilitatea acestor greşeli ”inacceptabile” cu societatea de producţie independentă.

”BBC News îşi asumă întreaga responsabilitate pe care aceste aceste fapte au avut-o asupra reputaţiei Corporaţiei. Prezentăm scuze”, se arată în text, în care se adaugă că societatea de producţie a fost întrebată în scris, ”în mai multe rînduri”, în cursul realizării documentarului despre eventuale legături ale naratorului cu Hamas.

”După difuzare, ei au recunoscut că ştiau că tatăl băiatului era viceministrul Agriculturii în Guvernul Hamas. Ei au recunoscut de asemenea că nu au informat niciodată BBC cu privire la acest fapt”, se precizează în comunicat.

Hoyo Films a recunoscut, de asemena, că a plătit mamei copilului ”o sumă modestă de bani”. BBC încearcă să obţină garanţii suplimentare că nicio altă sumă de bani nu a fost vărsată în mod direct sau indirect Hamas, se arată în text.

Joi, ministrul britanic al Culturii Lisa Nandy a anunţat că a cerut ”garanţii solide” care să arate că BBC nu a plătit Hamas pentru acest reportaj.

În urma unor presiuni ale Partidului Conservator (în opoziţie), ea a declarat în Parlament că a discutat cu directorul general al BBC la începutul săptămânii, pentru a ”obţine răspunsuri urgente” cu privire la verificările desăşurate de către grup înainte de difuzarea documentarului, la 17 februarie.

Faptul că acest film a fost realizat de către o societate de producţie externă ”nu scuteşete în niciun caz BBC de responsabilitatea pe care o are să dea dovadă de o diligenţă rezonabilă cu privire la un progarm pe care l-a difuzat”, potrivt lui Lisa Nandy.

În urma dezvăluirii legăturilor de familie ale lui Abdullah Al-Yazouri (13 ani) cu Hamas, clasată drept o organizaţie teroristă în Regatul Unit, zeci de persoane au manifestat marţi în faţa sediului BBC, la Londra, la iniţiativa Campaniei împotriva Antisemitismului (CAA).

Totodată 500 de personalităţi din lumea televiziunii sau cinematografiei au denunţat deprogramarea documentarului, inclusiv fostul fotbalist englez Gary Lineker sau actorul Riz Ahmed.

Ei denunţă, într-o scrisoare, un ”act de cenzură motivat politic”.

”Acest film este o muncă jurnalistică esenţială, care oferă o perspectivă mult prea rară asupra experienţelor trăite de către copii palestinieni care trăiec în circumstanţe inimaginabile şi permite amplificarea vocilor atât de adesea reduse la tăcere”, deplâng ei.

Campania împotriva Antisemitismului apreciază, în replică, că BBC a devenit ”purtătorul de cuvânt al teroriştilor şi susţinătorilor lor”.

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate

Matematica din spatele șantierului tău În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu...

De ce sectorul de reciclare recomandă soluțiile Uzinex pentru protejarea marjei de profit

În contextul majorării semnificative a tarifelor de gestionare a deșeurilor intrate în vigoare în 2026, sectorul industrial și operatorii de salubritate...

De ce recomandă companiile Uzinex.ro: service care ține producția în mișcare

În investițiile industriale, diferența dintre o achiziție reușită și un cost ascuns nu este prețul utilajului, ci service-ul. Când apare o oprire,...

Managerii de producție recomandă Uzinex.ro pentru achiziții rapide și conforme de utilaje industriale

Tot mai multe firme din România aleg Uzinex.ro când au nevoie de utilaje. Aleg platforma pentru selecție clară, ofertare rapidă și suport...

Cand miscarea simpla incepe sa te coste

Sunt zile in care nu faci nimic iesit din comun, dar corpul reactioneaza ca si cum ai fi tras tare. Te ridici din scaun...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE