Cristian Ghinea (USR): Au fost câteva zeci de cazuri în care obiecte străine, ruseşti, au intrat pe teritoriul României, s-au deplasat până la cincizeci de kilometri / Domnul general a spus că Rusia a testat dacă România are procedură

DISTRIBUIE

Senatorul USR Cristian Ghinea a declarat, marţi, după şedinţa comisiei de apărare în care s-a discutat proiectul de lege care prevede doborârea dronelor pe teritoriul României, că a aflat că au fost câteva zeci de cazuri în care obiecte străine, ruseşti, au intrat pe teritoriul României şi nu din greşeală, ci s-au deplasat până la cincizeci de kilometri în teritoriul naţional, iar reprezentantul MApN a spus comisiei că Rusia a testat dacă România are procedură, dacă are baza legală să intervină.

”Nu avem baza legală pentru că armata română să intervină împotriva unor asemenea forţe hibrid. Deci asta este starea legală pe care trebuie să o remediem prin această lege la care suveraniştii s-au opus toţi, în bloc, cu fel de fel de pretexte că ar trage armata asupra populaţiei, că ar interveni armata asupra traficului de droguri, ceea ce nu e adevărat”, a spus Cristian Ghinea, la Parlament, după şedinţa comisiei de apărare. 

El a precizat că această lege vine să ofere bază legală pentru ca armata românească să poată interveni în acest gen de agresiune.

”Baza legală actuală este din 2001. A fost dată de România după atacurile din 11 septembrie din America. Nu se inventaseră dronele pe vremea aia. Deci este aiuritor că în 2025 nu avem bază legală nici pentru a dobărâ drone, nici pentru a interveni în cazul unor omuleţi verzi care apar să ne agreseze în România şi să modifice ordinea Constituţională. Abia acum clasa politică veche face ordine la această chestiune şi suveraniştii se opun”, a subliniat senatorul USR.

Cristian Ghinea a mai declarat că a aflat că ”au fost câteva zeci de cazuri în care obiecte străine, ruseşti, au intrat pe teritoriul României.

”Nu e vorba doar de obiecte care pică lângă graniţa din greşeală, vorbim de cazuri, nu vreau să vă dau nume, s-au spus acolo în comisie, a fost o discuţie confidenţială, cazuri în care s-au deplasat zeci de kilometri, până la cincizeci de kilometri în teritoriul naţional. Am întrebat pe domnul general dacă vorbim de o greşeală sau vorbim de o testare şi a răspuns foarte clar, a fost o testare de procedură. Deci Rusia a testat dacă România are procedură, are baza legală să intervină. (..) În acest moment, ruşii ne-au testat procedura şi nu avem procedură, nu avem bază legală să intervenim”, a completat el.

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate

Matematica din spatele șantierului tău În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu...

De ce sectorul de reciclare recomandă soluțiile Uzinex pentru protejarea marjei de profit

În contextul majorării semnificative a tarifelor de gestionare a deșeurilor intrate în vigoare în 2026, sectorul industrial și operatorii de salubritate...

De ce recomandă companiile Uzinex.ro: service care ține producția în mișcare

În investițiile industriale, diferența dintre o achiziție reușită și un cost ascuns nu este prețul utilajului, ci service-ul. Când apare o oprire,...

Managerii de producție recomandă Uzinex.ro pentru achiziții rapide și conforme de utilaje industriale

Tot mai multe firme din România aleg Uzinex.ro când au nevoie de utilaje. Aleg platforma pentru selecție clară, ofertare rapidă și suport...

Cand miscarea simpla incepe sa te coste

Sunt zile in care nu faci nimic iesit din comun, dar corpul reactioneaza ca si cum ai fi tras tare. Te ridici din scaun...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE