MApN: Personalul militar beneficiază și în 2025 de plata orelor suplimentare și a activității desfășurate în zilele de repaus săptămânal

DISTRIBUIE

Drepturile financiare vor fi acordate personalului militar, polițiștilor și polițiștilor de penitenciare, în cursul anului 2025, inclusiv pentru luna februarie 2025.

Foto: Radio România

Publicat de Doina Sirbu,
20 februarie 2025, 19:02

Conform prevederilor unei ordonanțe de urgență adoptată de Guvernul României, în ședința de joi, 20 februarie, personalul militar, polițiștii și polițiștii de penitenciare vor beneficia, în anul 2025, de drepturile financiare prevăzute de legislația în vigoare la sfârșitul anului 2024 pentru munca efectuată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și alte zile nelucrătoare, la nivelul aplicabil în noiembrie 2024.

Ministrul Angel Tîlvăr a evidențiat prioritatea pe care conducerea instituției o acordă permanent asigurării unor condiții decente de muncă și trai pentru personalul MApN în îndeplinirea misiunilor încredințate.

Resursa umană este, fără îndoială, cea mai importantă dintre cele pe care ne bazăm în angajarea misiunilor Armatei României. Măsura adoptată, în ședința de astăzi, de Guvernul României, prin care reluăm compensarea financiară a activității desfășurate suplimentar sau în zilele libere de personalul nostru, vine în continuarea unei serii de acțiuni întreprinse pe parcursul anului precedent, menite să ajusteze cadrul general al drepturilor financiare cuvenite personalului militar și civil din MApN și din Sistemul Național de Apărare. Acest complex de măsuri, pentru care am avut sprijinul întregului Cabinet, contribuie la creșterea gradului de atractivitate a carierei militare, atât prin îmbunătățirea retenției personalului în activitate, cât și prin creșterea interesului tinerilor de a îmbrățișa o carieră militară. Rămânem ferm angajați în această direcție de efort instituțional, în sprijinul oamenilor care își desfășoară activitatea în MApN și membrilor de familie ai acestora și, în egală măsură, pentru asigurarea unui tratament echitabil față de militarii în rezervă și în retragere”, a declarat Angel Tîlvăr.

Drepturile financiare vor fi acordate personalului militar, polițiștilor și polițiștilor de penitenciare, în cursul anului 2025, inclusiv pentru luna februarie 2025, în integralitate, pentru activitatea desfășurată în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale și pentru munca suplimentară prestată peste programul normal, în condiții operative sau neprevăzute, dacă nu poate fi compensată cu timp liber în termen de 90 de zile.

Sursă: mapn.ro


DISTRIBUIE

Știri recente

NIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța

Peste 15.000 de turiști internaționali au venit în 2025 la Beach, Please!, dintr-un total de 56.044 înregistrați în Constanța, iar în 2026...

Pot cere pauză dacă mă doare în timpul examinării sânilor?

Clanța rece a ușii de la cabinet pare, uneori, cel mai greu lucru din toată ziua. Nu aparatul, nu halatul lăsat pe scaun, nu...

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru...

Radiografia fenomenului „căștilor de copiat” în era performanței digitale

Într-un secol marcat de transformări tehnologice fără precedent și de o presiune socială continuă către succesul imediat, mediul academic se confruntă cu o provocare...

O Evadare din Cotidian în Inima Capitalei

Bucureștiul se desfășoară sub ochii noștri ca un organism viu, un spațiu definit de un dinamism aproape copleșitor, în care ritmul alert al vieții...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE