CFR: Traficul feroviar este deschis la această oră pe toate magistralele de cale ferată

DISTRIBUIE

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR”.

Publicat de Daniel Țăndăreanu,
16 februarie 2025, 12:20

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează publicul că traficul feroviar este deschis la această oră pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este adaptată la condiţiile meteo nefavorabile (temperaturi scăzute, precipitații sub formă de lapoviță, ninsoare, ninsoare viscolită).

Menționăm faptul că, traficul feroviar a fost oprit temporar în intervalul orar 10:00– 11:49, între stațiile Roșiori Nord și Măldăeni, fir II (fir I închis pentru lucrări), pentru accesul și intervenția personalului de specialitate al SRCF Craiova, care a executat lucrări de consolidare a șinei în zona km 105+600. A fost afectată circulația a patru trenuri de călători (RE 9902, IR 1591, R 9014 și RE 11611), care în intervalul orar necesar desfășurării intervenției au staționat în gările adiacente, acestea urmând să ajungă la destinație cu întârziere.

În această perioadă în care condițiile meteo sunt nefavorabile și se înregistrează temperaturi negative, personalul feroviar este activat și intervine operativ în zonele unde, în anumite intervale orare, sunt identificate deranjamente la linie. De asemenea, personalul de specialitate al CFR SA menține permanent legătura cu toţi operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF), astfel încât traficul feroviar, funcţie de evoluţia vremii și de măsurile necesar a fi implementate, să fie menținut operațional pe toate magistralele feroviare.

CFR SA, prin comandamentele locale, urmărește permanent evoluția vremii, astfel încât toate măsurile de circulație impuse pe rețeaua feroviară, în perioada de valabilitate a avertizărilor meteorologice, să asigure continuitate și legături inclusiv pe raza județelor afectate de fenomene meteo nefavorabile.

Recomandări pentru călători:

Pasagerii sunt rugați ca înainte de plecarea la drum să solicite reprezentanților operatorilor de transport feroviar de călători informații despre condițiile de circulație sau să verifice Tabelele Sosire/Plecare, actualizate din minut în minut pe site-ul www.cfr.ro, la domeniul Camere web (https://cfr.ro/camere-web-2/).

De asemenea, călătorii aflați în tren pot consulta și programul Trenul meu (https://mersultrenurilor.infofer.ro/ro-RO/Trains), de pe site-ul companiei www.cfr.ro, un program care oferă informații despre localizarea unui tren aflat în circulație, dacă trenul respectiv are sau nu întârziere, minutele de staţionare în următoarea gară, precum şi timpul estimat de sosire.

Adresăm scuze călătorilor în situația în care trenurile cu care călătoresc ajung cu întârziere la destinație, asigurându-i totodată de faptul că toate măsurile adoptate în perioada de iarnă sunt necesare pentru a menține condiții optime și de siguranță pe rețeaua feroviară.


DISTRIBUIE

Știri recente

NIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța

Peste 15.000 de turiști internaționali au venit în 2025 la Beach, Please!, dintr-un total de 56.044 înregistrați în Constanța, iar în 2026...

Pot cere pauză dacă mă doare în timpul examinării sânilor?

Clanța rece a ușii de la cabinet pare, uneori, cel mai greu lucru din toată ziua. Nu aparatul, nu halatul lăsat pe scaun, nu...

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru...

Radiografia fenomenului „căștilor de copiat” în era performanței digitale

Într-un secol marcat de transformări tehnologice fără precedent și de o presiune socială continuă către succesul imediat, mediul academic se confruntă cu o provocare...

O Evadare din Cotidian în Inima Capitalei

Bucureștiul se desfășoară sub ochii noștri ca un organism viu, un spațiu definit de un dinamism aproape copleșitor, în care ritmul alert al vieții...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE