Un nou protest al polițiștilor va avea loc marți, în fața IPJ Constanța

DISTRIBUIE

Protestul începe la ora 11.00.

Foto: arhivă

Publicat de Doina Sirbu,
10 februarie 2025, 18:09

Un protest organizat de către polițiștii constănțeni cu participarea polițiștilor de penitenciare și al membrilor ANCMRR – MAI Constanța (Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din Ministerul Afacerilor Interne, Filiala Constanța), va avea loc marți, 11 februarie, de la ora 11.00, în fața IPJ Constanța.

Cu aceasta ocazie ne vom manifesta nemulțumirea cu privire la măsurile luate prin OUG 156/2024 (ordonanța „trenuleț”), care impactează exact sectorul operativ din MAI respectiv Sistemul Penitenciar, adică acei lucrători care sunt în contact direct cu cetățeanul, care intervin la sesizările directe sau prin SNUAU 112 sau cei pe care îi vedeți mereu în stradă patrulând ori fluidizând traficul indiferent de conditiile meteorologice, daca e zi sau noapte ori sărbătoare legală.  Prevederile acestei ordonanțe afectează pe termen scurt polițiștii care până la urmă se vor reorienta profesional și vor pleca din sistem. În viitorul apropiat măsurile de austeritate vor afecta siguranța cetățeanului și se vor materializa in impotența sistemului de a asigura climatul de siguranță publica pe străzile din Romania iar siguranța noastră a  tuturor nu este negociabilă. Nu știm cine nu ascultă și de ce se comit  fapte antisociale in afara programului normal de lucru!!! Avem nevoie ca polițiștii să fie pe stradă și poliția să și îndeplinească principalul său atribut și anume..,,,prevenirea,,. În momentul de față sunt subunități care nu își pot asigura continuitatea intervenției la sesizări cu această formă de organizare a programului in ture de opt ore. Nu știu de ce continuăm să aplicăm o idee care clar nu funcționează și afectează în primul rând cetățeanul. Acum, la unele subunități, intervenția este asigurată de cele învecinate iar că mod de lucru, in unele zone, avem subunități care fac această intervenție în comun doar pentru a pastra această dispoziție. Dacă poliția intervine punctual doar la sesizări atunci prevenția cine o face? Dacă există posibilitatea să fie un număr mai mare de polițiști pe străzi prin implementarea altui program noi nu înțelegem reticența și obediența factorilor noștri decizionali. În contextul mult doritei aderări la spațiul Schengen, în loc să întărim Sistemul de apărare și ordine publică, noi îl slăbim lovind în cei care își desfășoară activitatea și au atribuții în acest sens. Nu mai putem accepta bătaia de joc la adresa angajaților din acest sistem, așa cum se întâmplă de ani de zile, indiferent de guvernare. Suntem deja la jumătatea lunii februarie, iar problemele nu sunt rezolvate, până în acest moment avem doar promisiuni de care au uitat inclusiv membrii Guvernului. Legea salarizării 153/2017 nu este aplicată în integralitate doar pentru noi, cei din ordine și siguranță națională. Este inadmisibil ca toate celelalte familii ocupaționale să fie plătite conform legii (unii în integralitate încă de la intrarea în vigoare), iar noi, să cerșim în fiecare an aplicarea legii. Pensionarii militari sunt uitați de guvernanți. În ultimii 6 ani, au primit o singură dată indexarea cu rata inflației. Actualizarea gradului și a salariului de funcție pentru pensionarii militari este tergiversată de CCR”, transmit organizatorii protestului.

 

 

 


DISTRIBUIE

Știri recente

NIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța

Peste 15.000 de turiști internaționali au venit în 2025 la Beach, Please!, dintr-un total de 56.044 înregistrați în Constanța, iar în 2026...

Pot cere pauză dacă mă doare în timpul examinării sânilor?

Clanța rece a ușii de la cabinet pare, uneori, cel mai greu lucru din toată ziua. Nu aparatul, nu halatul lăsat pe scaun, nu...

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru...

Radiografia fenomenului „căștilor de copiat” în era performanței digitale

Într-un secol marcat de transformări tehnologice fără precedent și de o presiune socială continuă către succesul imediat, mediul academic se confruntă cu o provocare...

O Evadare din Cotidian în Inima Capitalei

Bucureștiul se desfășoară sub ochii noștri ca un organism viu, un spațiu definit de un dinamism aproape copleșitor, în care ritmul alert al vieții...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE