AUDIO | Zona Carasuhat – un model de prosperitate sustenabilă din Delta Dunării

DISTRIBUIE

Carasuhat este dovada vie că investițiile în renaturare se întorc înzecit, pentru că acolo unde natura renaște, renaște și comunitatea.

Foto: Marius Vasile

Publicat de Adina Sîrbu,
6 februarie 2025, 13:50

Amenințată cu desecarea, zona Carasuhat, însumând 2.500 de hectare din Deltă, a fost declarată oficial arie protejată printr-un Ordin al ministrului Mediului.

Parțial renaturată printr-un proiect european finalizat în 2016, balta de lângă Mahmudia și Beștepe a crescut în suprafață după ce ploile abundente de acum doi ani au cauzat cedarea unui dig și inundarea mai multor terenuri agricole. Întâmplarea a stârnit, însă, nemulțumiri în rândul societăților concesionare, iar o hotărâre judecătorească din decembrie anul trecut a decis transformarea zonei umede înapoi în teren agricol.

Societatea civilă s-a mobilizat și a răspuns ferm printr-o petiție semnată de peste 9.000 de persoane, adresată Guvernului României și Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, care s-a concretizat în decizia ministrului Mircea Fechet de a declara Carasuhat zonă de protecție pentru resursele acvatice vii.

Un nou început pentru comunitate

Oamenii locului au înțeles de la bun început că protejarea naturii nu înseamnă doar restricții, ci și oportunități.

Primarul comunei Mahmudia, Ion Șerpescu, a declarat pentru Radio Constanța că ideea proiectului de reconstrucție ecologică a apărut pe fondul dificultăților economice cauzate de închiderea minei din localitate.

Iar progresele se văd cu ochiul liber – din 2016 până în prezent, numărul pensiunilor a crescut considerabil, iar localnicii au acces la noi surse de venit:

Turismul renaște odată cu natura

Biodiversitatea uimitoare a zonei stă la baza dezvoltării turismului din ultimii ani.

Claudiu Mihailov, proprietar al unei pensiuni din Mahmudia, spune că unitatea de cazare pe care o deține a înregistrat o creștere de 65% a gradului de ocupare, iar turiștii aleg să petreacă mai mult timp în zonă:

La Carasuhat ecosistemul se regenerează în mod natural 

Apele puțin adânci oferă condiții ideale pentru reproducerea peștilor, iar peste 80 de specii de păsări își găsesc cuib aici.

Paul Cristea, pescar, subliniază că, în prezent, nu mai există alternative artificiale pentru regenerarea resurselor piscicole, iar Carasuhat are o importanță ecologică majoră atât pentru Mahmudia, cât și pentru localitățile din jur:

Un exemplu de dezvoltare durabilă

Carasuhat este dovada vie că refacerea naturii merge mână în mână cu prosperitatea comunităților locale.

Într-o lume în care ecosistemele sunt tot mai fragile în fața schimbărilor climatice, salvarea acestei zone umede demonstrează că investițiile în renaturare se întorc înzecit – mențin echilibrul ecologic și, totodată, creează oportunități economice pentru oamenii care trăiesc alături de natură. Pentru că acolo unde natura renaște, renaște și comunitatea.

Redactor: Andreea Dorobăț


DISTRIBUIE

Știri recente

NIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța

Peste 15.000 de turiști internaționali au venit în 2025 la Beach, Please!, dintr-un total de 56.044 înregistrați în Constanța, iar în 2026...

Pot cere pauză dacă mă doare în timpul examinării sânilor?

Clanța rece a ușii de la cabinet pare, uneori, cel mai greu lucru din toată ziua. Nu aparatul, nu halatul lăsat pe scaun, nu...

Asociația Succes în Educație și Sport — Formare Medicală și Prim Ajutor în București

Asociația Succes în Educație și Sport (asociatiasucces.ro) este o organizație non-profit din București activă din 2015, specializată în educație medicală practică și formare în...

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru...

Radiografia fenomenului „căștilor de copiat” în era performanței digitale

Într-un secol marcat de transformări tehnologice fără precedent și de o presiune socială continuă către succesul imediat, mediul academic se confruntă cu o provocare...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE