Dosarul Nordis: Laura Vicol şi Vladimir Ciorbă, arestaţi preventiv pentru 30 de zile

DISTRIBUIE

Decizia Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă, dar este executorie.

Publicat de Adina Sîrbu,
5 februarie 2025, 18:34 / actualizat: 5 februarie 2025, 19:50

Fosta deputată PSD Laura Vicol şi soţul acesteia, Vladimir Ciorbă, duşi în arestul Poliţiei Capitalei direct din sala de judecată, după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis miercuri ca aceştia să fie cercetaţi în spatele gratiilor pentru următoarele 30 de zile, în dosarul Nordis.

Potrivit surselor citate de AGERPRES, tot din sala de judecată au fost ridicaţi şi ceilalţi trei inculpaţi pentru care s-a dispus arestarea preventivă în acest dosar: Gheorghe Emanuel Poştoacă – acţionar principal la Nordis, Cristian Nicolae Poştoacă  – acţionar şi administrator la mai multe firme din grupul Nordis, şi Florin Poştoacă.

În cazul altor şase inculpaţi din dosar (Sanda Răileanu, Gabriela Vasile – manager resurse umane, Matei Cristian -manager achiziţii şi director, Bogdan Adalbert Şaitoş – acţionar şi administrator, Oana Claudia Oprea  – contabila grupării, George Marian Ivan) instanţa a luat măsura arestului la domiciliu sau pe cea a controlului judiciar.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti de miercuri nu este definitivă, dar este executorie.

Fosta deputată PSD Laura Vicol a declarat, miercuri, la sediul Curţii de Apel Bucureşti, înainte ca instanța să se pronunțe asupra cererii de arestare formulată de procurori, că nu a făcut niciun denunţ. În schimb, ea a anunţat că vor fi „mari surprize”.

Ancheta Nordis a procurorilor anti-mafia vizează 40 de persoane fizice şi 32 de firme, iar acuzaţiile sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, delapidare, spălare de bani sau evaziune fiscală.

Procurorii afirmă că, în perioada 2019 – 2024, liderii grupului au încasat de la clienţi persoane fizice sau juridice, cu titlu de avans pentru cumpărarea unor apartamente şi locuri de parcare suma de peste 195 de milioane de euro, fără ca acestea să intre în posesia cumpărătorilor.

Au existat şi cazuri în care acelaşi apartament a fost vândut mai multor clienţi, mai spun anchetatorii.

DIICOT a făcut luni, 3 februarie, nu mai puțin de 65 de percheziții în România și Monaco în dosarul Nordis, ridicând peste 50 de sisteme informatice și dispozitive de stocare a datelor (laptopuri, tablete, un server, memory stick-uri și hard-diskuri externe), telefoane mobile, sume de bani în lei, euro și alte monede, înscrisuri, obiecte de lux (ceasuri, bijuterii și genți ce poartă însemnele unor mărci cunoscute).

Astăzi, DIICOT  a anunțat că a fost pus sechestru pe sute de apartamente și case, spații comerciale, terenuri și 11 autoturisme, părți sociale şi acţiuni în dosarul Nordis şi au fost blocate 48 de conturi bancare ale persoanelor și firmelor implicate în această rețea.

Totodată, Fiscul a anunțat un control al Direcției Generale de Integritate la grupul de firme Nordis, după ce procurorii DIICOT au susținut că patru inspectori de la ANAF ar putea fi puși sub acuzare pentru favorizare infractorului, după ce nu au luat niciun fel de măsuri față de grupul Nordis, deși constataseră încă de acum 3 ani că acolo sunt nereguli.

Între timp, opoziția i-a cerut premierului Marcel Ciolacu să-și dea demisia.

Șeful Guvernului a recunoscut deja că a zburat în Franța și Spania cu avioane private, împreună cu soții Ciorbă-Vicol, dar a susținut că și-a plătit călătoria.

El a prezentat miercuri facturi în original și alte documente referitoare la zborurile cu avioanele de lux Nordis.

Surse: AGERPRES, RRA


DISTRIBUIE

Știri recente

NIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța

Peste 15.000 de turiști internaționali au venit în 2025 la Beach, Please!, dintr-un total de 56.044 înregistrați în Constanța, iar în 2026...

Pot cere pauză dacă mă doare în timpul examinării sânilor?

Clanța rece a ușii de la cabinet pare, uneori, cel mai greu lucru din toată ziua. Nu aparatul, nu halatul lăsat pe scaun, nu...

Asociația Succes în Educație și Sport — Formare Medicală și Prim Ajutor în București

Asociația Succes în Educație și Sport (asociatiasucces.ro) este o organizație non-profit din București activă din 2015, specializată în educație medicală practică și formare în...

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru...

Radiografia fenomenului „căștilor de copiat” în era performanței digitale

Într-un secol marcat de transformări tehnologice fără precedent și de o presiune socială continuă către succesul imediat, mediul academic se confruntă cu o provocare...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE