MApN: Țintă aeriană de mici dimensiuni, depistată de radar deasupra Mării Negre

DISTRIBUIE

Joi, 17 septembrie, în jurul orei 17.00, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o țintă aeriană de mici dimensiuni într-o zonă în largul Mării Negre, la aproximativ 150 km est de localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, transmite MApN.

Conform procedurilor, au fost activate structurile aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană Extinsă sub comandă NATO, iar ulterior, Poliție Aeriană sub comandă națională.

Ca urmare a evoluției țintei aeriene pe un traseu îndreptat către frontiera de stat a României, pentru monitorizarea situației au fost decolate succesiv două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene Spaniole, de pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, respectiv două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, de pe Baza 86 Aeriană Borcea.

Semnalul radar a indicat traversarea frontierei terestre a României în jurul orei 19.00, în zona localității Eforie Nord, evoluând ulterior în direcția Topraisar.

Radarele de supraveghere aeriană au urmărit în permanență traseul țintei care a pătruns în adâncimea teritoriului național pe o distanță maximă de 14 km. Aeronavele de luptă nu au avut contact vizual cu aceasta în niciun punct de pe traseul de evoluție.

Sistemul de supraveghere a pierdut semnalul radar la est de localitatea Amzacea, în jurul orei 19.20.

Încetarea alertei aeriene a fost transmisă la ora 20.15, iar aeronavele de luptă au revenit pe bazele de dislocare.

Din datele disponibile la acest moment, nu a fost indicată probabilitatea existenței unei zone de impact pe teritoriul național. Forțele Ministerului Apărării Naționale vor executa, în cursul dimineții, cercetări în zonă.

MApN a informat în timp real structurile aliate cu privire la această situație, rămânând în contact permanent cu acestea.

Reamintim, la ora 19.00, un mesaj RO-ALERT a fost transmis pentru locuitorii din zona de coastă a județului Constanţa, privind posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian.

Sursă: comunicat MApN/ Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: Armata României

DISTRIBUIE

Știri recente

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că ciclismul de anduranță își...

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune...

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE