Județul CONSTANȚA: Prinși la volan băuți, posibil drogați și fără permis, scoși din trafic de polițiști

DISTRIBUIE

La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 14.20, polițiști din cadrul Biroului de Siguranță Rutieră Mangalia au identificat un tânăr, de 19 ani, în timp ce conducea sinuos o motocicletă, pe strada Constanței din muncipiul Mangalia.

Polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire, însă tânărul nu s-a conformat, astfel a fost urmărit de polițiști, acesta fiind oprit și imobilizat pe strada Țepeș Vodă. Din primele cercetări, a rezultat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, polițiștii au stabilit că tânărul ar fi sustras motocicleta, în scop de folosință, unui bărbat de 39 de ani, care ar fi uitat cheile în contact. Persoana în cauză a fost testată cu aparatul etilotest și cel din dotare, rezultatele fiind negative pentru ambele testări.

La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 15.50, polițiști din cadrul Biroului de Siguranță Rutieră Medgidia au identificat un bărbat, de 25 de ani, care ar fi condus un autoturism neînmatriculat în localitatea Cobadin.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma testării cu aparatul din dotare, rezultatul a fost negativ. Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 17.25, polițiști din cadrul Postului de Poliție Lumina au identificat un bărbat, de 46 de ani, care ar fi condus un autoturism pe strada Năvodari din localitatea Lumina.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana în cauză a refuzat să fie condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge sau a substanțelor psihoactive.

La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 21.30, polițiști din cadrul Secției 3 Rurală Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat, de 62 de ani, care ar fi condus un autoturism pe strada Speranței din localitatea Mihail Kogălniceanu, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 15 octombrie a.c., în jurul orei 04.40, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție au identificat un bărbat, de 43 de ani, care ar fi condus un autoturism pe strada Eliberării din municipiul Constanța.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

La data de 15 octombrie a.c., în jurul orei 08.20, polițiști din cadrul Poliției Orașului Hârșova au identificat un bărbat, de 34 de ani, care ar fi condus un autoturism pe strada Carsium din orașul Hârșova.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Persoana în cauză a fost testată cu aparatul etilotest și cel din dotare, rezultatele fiind negative pentru ambele testări.

Cercetările continuă în toate cauzele.

Redactor: Adina Sîrbu

DISTRIBUIE

Știri recente

Pot cere pauză dacă mă doare în timpul examinării sânilor?

Clanța rece a ușii de la cabinet pare, uneori, cel mai greu lucru din toată ziua. Nu aparatul, nu halatul lăsat pe scaun, nu...

Asociația Succes în Educație și Sport — Formare Medicală și Prim Ajutor în București

Asociația Succes în Educație și Sport (asociatiasucces.ro) este o organizație non-profit din București activă din 2015, specializată în educație medicală practică și formare în...

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru...

Radiografia fenomenului „căștilor de copiat” în era performanței digitale

Într-un secol marcat de transformări tehnologice fără precedent și de o presiune socială continuă către succesul imediat, mediul academic se confruntă cu o provocare...

O Evadare din Cotidian în Inima Capitalei

Bucureștiul se desfășoară sub ochii noștri ca un organism viu, un spațiu definit de un dinamism aproape copleșitor, în care ritmul alert al vieții...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE