10 octombrie – Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti

DISTRIBUIE

Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este sărbătorită, la nivel naţional, anual, la 10 octombrie.

Un proiect legislativ a fost depus în aprilie 2017, la Senat, de mai mulţi deputaţi şi un senator, privind instituirea zilei de 10 octombrie – Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti. În expunerea de motive, iniţiatorii au arătat că prin instituirea acestei zile se doreşte încurajarea producţiei agricole naţionale pentru consumatorii români, precum şi pentru cei ce deţin spaţii de vânzare (comercianţi), producătorul urmând să prezinte, cu prilejul acestei zile, produse autohtone de calitate. Se are în vedere, totodată, şi îmbunătăţirea statutului producătorului român în lanţul alimentar scurt şi încurajarea consumului de produse agroalimentare autohtone şi de produse tradiţionale, conform https://www.cdep.ro/.

Propunerea legislativă privind instituirea zilei de 10 octombrie – Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti a fost adoptată la 2 mai 2017, de Senat, în calitate de primă cameră sesizată. Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege, la 13 iunie 2017. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat la 11 iulie 2017 decretul pentru promulgarea Legii 168/2017 privind instituirea datei de 10 octombrie ca Zi naţională a produselor agroalimentare româneşti. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial la 13 iulie 2017, potrivit https://www.cdep.ro/.

Potrivit acestei legii, Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti poate fi organizată de autorităţile publice centrale şi locale şi de celelalte instituţii ale statului, de organizaţii sau reprezentanţi ai societăţii civile şi de persoane fizice şi juridice. Se pot organiza programe şi manifestări educative, de voluntariat, cu caracter social sau ştiinţific, consacrate promovării produselor agroalimentare româneşti şi câştigării încrederii consumatorului. Totodată, în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor mai sus menţionate, autorităţile administraţiei centrale şi locale pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri prin bugetele proprii, în limita alocaţiilor bugetare aprobate. Articolul 2 al legii stipulează faptul că „prin produs agroalimentar românesc se înţelege produsul obţinut pe teritoriul naţional din materii prime de bază provenite în proporţie de 100% din fermele din România şi are inscripţionat pe etichetă drapelul României”.

Cu prilejul acestei zile, în perioada 10-12 octombrie 2024, în curtea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este celebrată a opta-a ediţie a Zilei Naţionale a produselor agroalimentare româneşti, cu sprijinul Cooperativei Caprirom Sud Muntenia, printr-o expoziţie cu vânzare de produse agroalimentare româneşti, se arată pe site-ul ministerului, https://www.madr.ro/.

Vizitatorii sunt aşteptaţi cu o gamă variată de produse înregistrate pe scheme de calitate naţionale şi sisteme de calitate europene, produse atestate tradiţional, produse care au dobândit dreptul de utilizare a menţiunii de calitate facultativă „produs montan”, produse cu denumire protejată, precum Indicaţie Geografică Protejată (IGP) pentru produse agroalimentare şi Indicaţii Geografice pentru băuturi spirtoase (IG), produse certificate ecologic, preparate din carne, lapte, produse de panificaţie şi patiserie, legume, fructe proaspete şi procesate, băuturi spirtoase şi vin, miere, dulceţuri.

La acest eveniment, în premieră, este organizat un stand în cadrul căruia reprezentanţi ai Facultăţii de Ingineria şi Gestiunea Producţiilor Animaliere din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti vor prezenta produse inovative de cofetărie şi patiserie obţinute de doctoranzii şi studenţii facultăţii şi vor oferi materiale informative privind promovarea ofertei educaţionale.

Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti va fi marcată în toată ţara prin organizarea de programe şi manifestări educative, de voluntariat, cu caracter social şi ştiinţific, destinate promovării produselor agroalimentare româneşti şi câştigării încrederii consumatorului.

Sursă: AGERPRES / Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: unsplash.com

DISTRIBUIE

Știri recente

Pot cere pauză dacă mă doare în timpul examinării sânilor?

Clanța rece a ușii de la cabinet pare, uneori, cel mai greu lucru din toată ziua. Nu aparatul, nu halatul lăsat pe scaun, nu...

Asociația Succes în Educație și Sport — Formare Medicală și Prim Ajutor în București

Asociația Succes în Educație și Sport (asociatiasucces.ro) este o organizație non-profit din București activă din 2015, specializată în educație medicală practică și formare în...

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru...

Radiografia fenomenului „căștilor de copiat” în era performanței digitale

Într-un secol marcat de transformări tehnologice fără precedent și de o presiune socială continuă către succesul imediat, mediul academic se confruntă cu o provocare...

O Evadare din Cotidian în Inima Capitalei

Bucureștiul se desfășoară sub ochii noștri ca un organism viu, un spațiu definit de un dinamism aproape copleșitor, în care ritmul alert al vieții...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE