Radu Mazăre, audiat ca martor în dosarul de prostituţie de la lotul naţional feminin de bob şi sanie

DISTRIBUIE

Fostul primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre este audiat la DIICOT, miercuri, în calitate de martor, în dosarul în care antrenorul lotului naţional feminin de bob şi sanie al României, Paul Neagu, este acuzat că a obligat trei sportive să se prostitueze.

La intrarea în sediul DIICOT, Radu Mazăre a spus că îl cunoaşte pe Paul Neagu şi l-a văzut, la un moment dat, pe antrenor cu două dintre sportive.

„Da, îl cunosc. L-am văzut cu două dintre sportive, de două ori cred. Eram şi cu actuala mea soţie, la perioada respectivă iubita oficială. Ştiu că era antrenorul echipei de bob. La un moment dat, de la primărie, l-am ajutat, că avea inscripţionat pe bob Mamaia. Asta e tot ce ştiu”, a declarat Radu Mazăre.

Întrebat dacă a beneficiat vreodată de clienţi din partea lui Paul Neagu sau de o întâlnire cu vreuna dintre sportive, Radu Mazăre, a negat: „Nu erau genul meu”.

DIICOT susţine că antrenorul lotului naţional feminin de bob şi sanie, Paul Neagu, a recrutat trei sportive „prin abuz de autoritate şi inducere în eroare cu privire la obţinerea unor perfomanţe sportive interne şi internaţionale” şi le-a constrâns să se prostitueze în ţară şi străinătate (Germania, Monaco şi Letonia).

Potrivit unor surse judiciare, Paul Neagu a fost ajutat de Nassar Ghaleb, cetăţean român de naţionalitate libaneză, acesta fiind patronul unui restaurant din Constanţa.

Cei doi sunt urmăriţi penal pentru trafic de persoane în formă continuată, complicitate la trafic de persoane în formă continuată şi influenţarea declaraţiilor.

Procurorii susţin că, în perioada 2013 – 2019, Paul Neagu a recrutat trei fete, prin abuz de autoritate şi inducere în eroare, cu privire la obţinerea unor perfomanţe sportive interne şi internaţionale, în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituţiei.

Ulterior, Paul Neagu le-a adăpostit pe victime în incinta sediului social aparţinând unui centru sportiv situat în municipiul Constanţa şi le-a transportat în ţară şi în străinătate, respectiv în mai multe locaţii din municipiul Constanţa, precum şi pe teritoriul Germaniei, Principatului Monaco şi Letoniei.

„Astfel, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimelor, de ataşamentul emoţional şi ulterior de starea de sănătate psihică precară, suspectul le-a constrâns fizic şi moral să întreţină acte sexuale cu persoane de sex masculin, în scopul obţinerii unor foloase patrimoniale, sub forma unor sponsorizări oferite lotului naţional feminin de sporturi de iarnă. De asemenea, la data de 04.05.2023, în scopul determinării uneia dintre persoanele vătămate să îşi retragă ori să îşi schimbe declaraţiile pe care le-a dat în prezenta cauză, suspectul a abordat victima prin intermediul unei aplicaţii mobile şi i-a transmis un document care conţinea un text redactat, pe care urma să îl autentifice în faţa unui notar public, pentru a contrazice cele declarate de către victimă. Ulterior, la data de 08.05.2023, suspectul a însoţit-o pe victimă la un birou notarial de pe raza municipiului Constanţa, în vederea autentificării înscrisului sus-menţionat, document care, ulterior, a şi fost depus la dosarul cauzei de către persoana vătămată, prin intermediul serviciilor poştale”, transmite DIICOT într-un comunicat de presă.

Procurorii mai spun că Paul Neagu a avut ca scop consolidarea relaţiilor de prietenie cu persoane influente, cu resurse financiare considerabile, acesta iniţiind contacte cu oameni de afaceri şi persoane publice cu influenţă, cunoscute în România şi în municipiul Constanţa.

Astfel, Paul Neagu a identificat, într-o manieră calificată, vulnerabilitatea fiecărei sportive, adaptându-şi metodele de manipulare la nevoile fiecăreia, pentru a le exploata sexual cu scopul de a-şi satisface dorinţele sexuale sau ale oamenilor de afaceri din anturajul său şi pentru a câştiga o formă de respect sau de apreciere din partea acestora.

În fapt, sumele de bani provenite din decontările frauduloase reprezentau o recompensă pentru serviciile sexuale oferite acestuia şi persoanelor din anturajul său şi o modalitate de a le menţine în starea de dependenţă emoţională, în scopul exploatării sexuale.

Totodată, în cauză se efectuează cercetări şi faţă de Nassar Ghaleb, cetăţean român de naţionalitate libaneză, care, în perioada 2013-2019, i-a acordat ajutor lui Paul Neagu, prin punerea la dispoziţie, cu titlu gratuit, a unor spaţii de cazare, pe care le deţinea, sportivelor lotului naţional, impunând ulterior cheltuieli fictive de cazare şi masă, a efectuat plăţi reprezentând sponsorizări, fiind principalul beneficiar al serviciilor sexuale la prestarea cărora au fost obligate victimele.

Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel Țăndăreanu

DISTRIBUIE

Știri recente

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că ciclismul de anduranță își...

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune...

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE