Județul CONSTANȚA: Minor prins cu droguri și șoferi băuți depistați în trafic de polițiști

DISTRIBUIE

La data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 22.20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au depistat pe strada Sălciilor un minor cu un comportament nefiresc.

Acesta a fost legitimat și identificat, stabilindu-se că are 15 ani. În urma controlului corporal, asupra minorului au fost descoperite 6 comprimate ce conțineau substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.În cauză au fost sesizați polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, potrivit competenței.

La data de 7 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârșova, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 41 de ani.

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

La data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 17.30, bărbatul ar fi condus un autoturism pe strada Principală din satul Șiriu, fiind implicat într-un accident rutier (tamponare). Ulterior, ar fi părăsit locul faptei, la volanul autoturismului. La scurt timp, acesta a fost depistat la intersecția dintre străzile Panseluțelor și Rândunelelor. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs. Acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, unde a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, fiind de acord cu recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii consumului de substanțe interzise.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, iar astăzi, 8 octombrie a.c., va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, cu propunere legală.

La data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 19.25, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe bulevardul Aurel Vlaicu s-a produs un accident rutier (tamponare).

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat de 55 de ani ar fi condus un autoturism și ar fi lovit un alte vehicul, parcat. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise și a alcoolemiei în sânge.

La data de 7 octombrie a.c., în jurul 22.20, polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați, de cadrele medicale ale unui spital din municipiul Constanța, cu privire la faptul că în unitatea de primiri urgențe s-ar fi prezentat un bărbat care ar fi fost victima unui accident rutier.

Polițiștii deplasați la fața locului l-au identificat pe bărbat, stabilind că are 27 de ani. Din primele cercetări efectuate a rezultat că acesta ar fi condus un autoturism pe DC 67, în satul Tichilești, ar fi pierdut controlul direcției, iar vehiculul ar fi părăsit partea carosabilă, întrând în coliziune cu un copac. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cele două cauze, cercetările sunt continuate de polițiști.

Redactor: Adina Sîrbu

DISTRIBUIE

Știri recente

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că ciclismul de anduranță își...

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune...

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE