TULCEA: A scăzut numărul debranșaților de la sistemul centralizat de termoficare

DISTRIBUIE

Societatea Energoterm SA, singurul furnizor de energie termică în sistem centralizat din municipiul Tulcea, va încheia până pe data de 20 octombrie debranşarea persoanelor care au depus cereri cu acest scop, numărul lor fiind cu aproape 40% mai mic decât în anul 2020.

Directorul societăţii, Narcis Adrian Vană, a declarat că 338 de persoane au depus cereri pentru debranşarea de la sistemul centralizat de furnizare a agentului termic, iar până acum 270 de cereri au fost finalizate.

„Din cele 338 de persoane, 319 au primit deja referatul tehnic necesar debranşării, iar în cazul a 270 de persoane procedura s-a încheiat. Până la 20 octombrie, procesul se va încheia, pentru că oamenii trebuie să-şi pună în funcţiune centrale ca să primească acordul de debranşare, aceasta fiind şi ultima etapă a procesului”, a menţionat directorul Energoterm SA.

El a explicat numărul mai mic de cereri de debranşare primit anul acesta în comparaţie cu anul 2020, când s-au înregistrat circa 580 de cereri, prin avantajele sistemului centralizat de furnizare.

„Sistemul centralizat nu e o soluţie neapărat rea, mai ales în cazurile în care avem condominii cu grad de furnizare mare”, a mai spus Narcis Adrian Vană, care a adăugat că pregătirile Energoterm SA pentru sezonul rece sunt aproape finalizate.

„Noi suntem în proporţie foarte mare siguri pe sistem, dar fiind un sistem care nu e neapărat suprateran şi e şi subteran, sunt lucruri inerente de care sperăm să nu ne lovim în timpul furnizării”.

În momentul de faţă, societatea Energoterm SA numără circa 6.100 de abonaţi în municipiul Tulcea.

Sursă: AGERPRES/ Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: Energoterm SA

DISTRIBUIE

Știri recente

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că ciclismul de anduranță își...

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune...

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE