Proiectul Neptun Deep: Construcţia platformei de producţie este în grafic

DISTRIBUIE

Proiectul Neptun Deep progresează conform planului, în vederea primelor livrări de gaze naturale în 2027 și care vor contribui la securitatea energetică a României, a anunţat OMV Petrom, operator în cadrul proiectului.

Conform sursei, au început lucrările de construcţie pentru structura-suport din oţel a platformei de producţie Neptun Alpha, ce se realizează la şantierul din Italia. În prima parte a acestui an a început construcţia pentru suprastructura platformei de producţie, pe şantierul din Indonezia.

„Acest proiect va contribui la siguranţa aprovizionării cu energie pentru noi toţi. Neptun Deep este un proiect unic pentru România, care mobilizează investiţii de până la 4 miliarde de euro, contribuind, de asemenea, la bunăstarea economică a ţării”, afirmă reprezentanții OMV Petrom.

„Construcţia platformei de producţie Neptun Alpha avansează conform graficului, pe două şantiere Saipem, aflate în Indonezia şi Italia. Ne aşteptăm să o instalăm în 2026, urmând ca ulterior să aibă loc conectarea, punerea în funcţiune şi integrarea sistemelor de producţie şi a conductelor subacvatice. Cu aceste activităţi suntem în grafic pentru începerea producţiei de gaze naturale în 2027”, menționează  responsabili pentru Explorare şi Producţie din cadrul companiei.

Structura-suport este primul element al platformei Neptun Alpha care va fi instalat în Marea Neagră. Aceasta va avea o înălţime de aproximativ 140 de metri, o bază de circa 40 de metri pătraţi şi va cântări peste 7.000 de tone. Pe această structură va fi montată partea superioară a platformei.

„Platforma Neptun Alpha va fi instalată în zona de apă cu adâncimea de ~100 de metri şi face parte din infrastructura necesară pentru producţia zăcămintelor offshore de gaze naturale Domino şi Pelican Sud. Infrastructura productivă mai include 10 sonde, 3 sisteme submarine de producţie şi reţeaua de conducte colectoare asociate, conducta principală de gaze către ţărm (~160 km) şi staţia de măsurare a gazelor la Tuzla”, se mai precizează în comunicat.

Proiectul Neptun Deep este dezvoltat de OMV Petrom şi Romgaz (prin subsidiara sa Romgaz Black Sea Limited), fiecare dintre companii având o cotă de participaţie de 50%. Investiţiile necesare pentru faza de dezvoltare a proiectului sunt de până la 4 miliarde de euro.

Producţia a fost estimată la circa 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale, echivalentă cu cererea anuală curentă de gaze naturale a circa 4,3 milioane de gospodării multiplicată de aproximativ 30 de ori.

Sursă: AGERPRES/ Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: OMV Petrom

DISTRIBUIE

Știri recente

Constanța are nevoie de un președinte serios. Victor Ponta este alegerea firească

România are nevoie de un președinte adevărat. Constanța are nevoie de un președinte care înțelege ce înseamnă infrastructură, turism, investiții, port, economie reală –...

URBANDOG GRAND PRIX – EDIȚIA 1: Un eveniment canin de excepție la Neptun!

Iubitorii de câini și sporturi canine sunt așteptați pe 7 iunie 2025 la UrbanDog Grand Prix – Ediția 1, un eveniment inedit dedicat...

Trei trenuri, nevoite să staţioneze după ce mecanicul unei locomotive a văzut un cadavru pe linia ferată, pe o rută de cale ferată din...

Trei garnituri feroviare care circulă pe rute din sudul ţării sunt nevoite să staţioneze, sâmbătă seară, după ce mecanicul unei locomotive a văzut cadavrul...

Serie A: Parma lui Cristian Chivu a cedat la limită în deplasare, 0-1 cu Udinese

Echipa italiană Udinese a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Parma, antrenată de tehnicianul român Cristian Chivu, în etapa a 27-a...

La Liga: Atletico Madrid – Athletic Bilbao 1-0

Echipa spaniolă Atletico Madrid a dispus sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-0, de formaţia Athletic Bilbao, în etapa a 26-a din La Liga. ...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE