Primarul Constanței, Vergil Chițac, implicat într-un accident rutier pe Autostrada A2. În ce stare se află

DISTRIBUIE

Primarul Constanței, Vergil Chițac, a fost implicat într-un accident rutier pe Autostrada A2. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române, la km 164, în zona localității Cernavodă, un conducător a pierdut controlul direcției și a lovit parapetul median.

Și IPJ Constanța transmite că:

“La data de 30 septembrie a.c., în jurul orei 17.00, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe Autostrada A2 a avut loc un accident rutier. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 53 de ani, ar fi condus un autoturism și, din cauze care urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul direcției, iar vehiculul ar fi lovit glisiera metalică dreaptă. În urma accidentului rutier a fost rănit ușor pasagerul din autoturism, un bărbat de 62 de ani. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest și cu cel din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive, rezultatele fiind negative. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști”

În urma impactului, șoferul a fost rănit și a fost transportat la Spitalul Județean Constanța.  Amănunte despre starea edilului aflăm de la purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Constanța, Crina Kibedi.

“Pacientul a fost adus la Unitatea Primiri Urgențe în această după-amiază, în jurul orei 18.00, conștient, stabil și cooperant. S-au efectuat toate investigațiile medicale necesare, iar rezultatele acestora nu au relevat nicio leziune post-traumatică. Având în vedere starea generală a pacientului, cât și rezultatele investigațiilor de specialitate, nu se impune internarea acestuia”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Constanța, Crina Kibedi.

Redactor: Adrian Băncilă / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: arhivă

DISTRIBUIE

Știri recente

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că ciclismul de anduranță își...

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune...

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE