Nivelul maxim al viiturii de pe Dunăre, în scădere. Ciclonul Ashey ar putea complica situația

DISTRIBUIE

Prognoza hidrologică de astăzi indică o nouă scădere a nivelului maxim al viiturii de pe Dunăre, care ar urma să ajungă la 7.600 de mc/s la intrarea în ţară, valoare care se va înregistra pe 1 şi 2 octombrie. Specialiştii analizează în ce măsură precipitaţiile abundente prognozate de la sfârşitul acestei săptămâni vor complica situaţia.

După cum anunţa Ministerul Mediului, noi estimări ale meteorologilor sunt aşteptate mâine dimineaţă, când autorităţile naţionale şi locale vor decide dacă va fi necesară emiterea unei alerte generale în zonele afectate.

Conform datelor disponibile în prezent, între 30 septembrie şi 3 octombrie sunt aşteptate, mai ales în sudul şi centrul României, dar cu efecte şi în sud-estul ţării, ploi consistente. În Oltenia şi în Muntenia s-ar putea cumula până la 100 de litri de apă pe metru pătrat, ceea ce ar duce la creşteri semnificative ale debitelor râurilor din aceste regiuni.

Premierul a convocat astăzi, la sediul Guvernului, o şedinţă operativă pentru o analiză a măsurilor ce se impun pe sectorul românesc al Dunării, în condiţiile meteo anunţate, cu participarea reprezentanţilor din toate instituţiile centrale cu responsabilităţi în astfel de situaţii.

În următoarele cinci zile, debitul fluviului Dunărea va ajunge la maximum 7.600 mc/s, dublu faţă de mediile multianuale ale lunilor septembrie şi octombrie, reiese din prognoza publicată, joi, de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), valabilă pentru intervalul 26 septembrie – 3 octombrie.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat, miercuri, că debitul maxim al Dunării la intrarea în ţară nu va depăşi 8.000 metri cubi pe secundă, iar vârful viiturii va fi în 30 septembrie – 1 octombrie, menţionând, însă, că pe sectorul românesc va fi un aport suplimentar de apă ca urmare a viiturilor de pe râurile Jiu, Olt şi Argeş-Vedea.

Fechet a spus că autorităţile sunt pregătite pentru a face faţă acestei situaţii, generată de ciclonul Ashley, menţionând că, la acest moment, nu există nicio măsură de evacuare a populaţiei din vreo localitate din România.

Sursă: AGERPRES/ Redactor: Adina Sîrbu

DISTRIBUIE

Știri recente

Asociația Succes în Educație și Sport — Formare Medicală și Prim Ajutor în București

Asociația Succes în Educație și Sport (asociatiasucces.ro) este o organizație non-profit din București activă din 2015, specializată în educație medicală practică și formare în...

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru...

Radiografia fenomenului „căștilor de copiat” în era performanței digitale

Într-un secol marcat de transformări tehnologice fără precedent și de o presiune socială continuă către succesul imediat, mediul academic se confruntă cu o provocare...

O Evadare din Cotidian în Inima Capitalei

Bucureștiul se desfășoară sub ochii noștri ca un organism viu, un spațiu definit de un dinamism aproape copleșitor, în care ritmul alert al vieții...

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE