ONG Mare Nostrum lansează Rețeaua de monitorizare a delfinilor, proiect dedicat școlilor

DISTRIBUIE

Astăzi este „Ziua Mondială a Mediului Marin”, eveniment prin care se atrage atenția asupra poluării subacvatice la nivel mondial. Ziua este marcată pentru a conștientiza opinia publică atât asupra relevanţei economice a industriei maritime, cât şi asupra obiectivului primordial: conservarea biodiversității şi asigurarea mediului acvatic de resurse variate şi dinamice, astfel încât să fie curat şi productiv.

O problemă cu care se confruntă delfinii din Marea Neagră este eșuarea pe țărm din cauza poluării, activităților umane și schimbărilor climatice. În acest context, ONG Mare Nostrum lansează un proiect în care sunt implicate și unitățile de învățământ.

Astfel, tinerii se pot înscrie în rețeaua de observatori pentru salvarea delfinilor. „Ne dorim cât mai mulți voluntari care să ne ajute, pentru o mai bună monitorizare a plajelor. Acestă rețea reprezintă o tradiție pentru noi și cu ajutorul ei vrem să creștem gradul de implicare al tinerilor”, spun reprezentanții Mare Nostrum.

Iulia Proca, de la Departamentul de Conservare a Biodiversității din cadrul organizației:

Definii din Marea Neagră se confruntă cu o problemă gravă: eșuarea pe țărm, cauzată de factori precum poluarea, activitățile umane și schimbările climatice. Pentru a contribui la conservarea acestora și a ecosistemului marin, lansăm Rețeaua de monitorizare a Delfinilor, un proiect destinat școlilor. Profesorii și elevii se pot implica activ, prin participarea la ieșiri pe teren odată sau de două ori pe lună în sectoarele alese, pentru a monitoriza acele sectoare de plajă și pentru a întocmi un raport cu datele de pe teren. Această inițiativă oferă oportunitatea de a învăța despre mediul marin și de a contribui la protejare acestuia.

Doritorii se pot înscrie prin accesarea link-ului de mai jos. Important! Menționați în formular două zone de plajă, care vă sunt mai apropiate. Sectoarele de plajă pentru monitorizare se întind de la Vama Veche, până la Sulina.

https://forms.gle/hHwQuxydwvsTezL79

Redactor: Adrian Băncilă/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: Răzvan Popescu Mirceni, Oceanic Club

DISTRIBUIE

Știri recente

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Cum redefinesc noile modele de cutii  pentru tort de la Snick Ambalaje, mărimea jumbo, transportul în HoReCa

  Piața de cofetărie și catering din România traversează o perioadă de expansiune logistică accentuată, forțând operatorii economici să regândească standardele de transport pentru preparatele...

NIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța

Peste 15.000 de turiști internaționali au venit în 2025 la Beach, Please!, dintr-un total de 56.044 înregistrați în Constanța, iar în 2026...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE