VERGIL CHIȚAC: ”Noi nu mărim taxa de salubrizare, vrem să nu mai subvenționăm taxa de salubrizare”

DISTRIBUIE

”Noi nu mărim taxa de salubrizare, vrem să nu mai subvenționăm taxa de salubrizare”.

Declarația a fost făcută, astăzi, de primarul Vergil Chițac, în cadrul dezbaterii publice pe tema majorărilor și introducerii de noi taxe pentru anul 2025.

Noi nu vrem să mai subvenționăm, deci nu se pune problema să mărim, pentru că dacă facem o analiză pe anul acesta o să vedeți că subvenția aceasta ne-a dus la un minus în bugetul de investiții de 45 de milioane de lei. Toate subvențiile astea, ăsta e un exemplu, fac ca în momentul de față, anul ăsta, după trei trimestre la previzibil, la sfârșitul anului, să avem 280 de milioane de lei din bugetul orașului Constanța care se duc pe subvenții și dacă mai adăugăm și prestațiile sociale de la DJAS, avem, încă 60 de milioane.

Primăria Constanța vrea ca taxa de salubrizare să crească de la 8 lei, cât este în prezent, la 20 de lei. Vergil Chițac susține că acum taxa plătită de constănțeni este mai mică decât cea achitată de locuitorii din marile orașe din țară, dar și de cei din localități mici din județ, precum Năvodari sau Corbu.

Avocatul Mirela Doicescu, reprezentant al Asociației TACT, a cerut ca nivelul taxei să rămână sub 20 de lei și a atras atenția că o familie formată din patru persoane ar trebui să plătească o mie de lei. La rândul său, deputatul Stelian Ion a precizat că majorarea taxei este nejustificată și a cerut mai multe obligații din partea societății de salubrizare.

Parlamentarul consideră că orașul ar trebui să fie mai curat, iar constănțenii să vadă acest lucru, nu doar beculețele de Crăciun pe care Primăria va cheltui un milion de euro. Cei prezenți la dezbatere au mai atras atenția că există o dublă impozitare, în cazul persoanelor fizice autorizate care își desfășoară activitatea în același imobil în care locuiesc.

Proiectul privind stabilirea impozitelor și taxelor la nivelul municipiului mai include modificări precum o taxă nouă de 200 de lei pe an pentru cei care dețin unul sau mai multe autoturisme înmatriculate pe raza municipiului; majorarea taxei pentru rezervarea unui loc de parcare de la 255 la 600 de lei; o nouă taxă de 5 lei pe zi sau 25 de lei pe lună pentru autoturismele deținute de persoane fizice, care nu sunt înmatriculate pe raza municipiului.

Reporter – Cătălina Radu / redactor online – Daniel Țăndăreanu

DISTRIBUIE

Știri recente

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Cum redefinesc noile modele de cutii  pentru tort de la Snick Ambalaje, mărimea jumbo, transportul în HoReCa

  Piața de cofetărie și catering din România traversează o perioadă de expansiune logistică accentuată, forțând operatorii economici să regândească standardele de transport pentru preparatele...

NIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța

Peste 15.000 de turiști internaționali au venit în 2025 la Beach, Please!, dintr-un total de 56.044 înregistrați în Constanța, iar în 2026...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE