AUDIO | Constanța s-a aflat din nou pe harta mondială a cercetării matematice

DISTRIBUIE

În premieră, Constanța a găzduit, săptămâna trecuă, Școala de Cercetare Avansată în Matematică. Gazda evenimentului a fost Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității Ovidius, iar printre invitații de seamă s-a numărat și matematicianul Christophe Ritzenthaler, directorul executiv al Centrului Internațional de Matematică Pură și Aplicată, CIMPA.

Matematicieni din SUA, Brazilia, Spania, Franța, Turcia, Portugalia, Italia, Pakistan, Grecia și România le-au predat doctoranzilor români și străini prezenți la malul mării noțiuni de cercetare avansată.

Cu ce impresii au plecat invitații de la Constanța și ce oportunități vor avea tinerii masteranzi și doctoranzi care și-au prezentat cercetările cu prilejul acestei școli ne spune conf. univ. dr. Denis Ibadula, de la Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității Ovidius Constanța, într-un interviu realizat de Silvia Pascale.

Redactor online: Adina Sîrbu

DISTRIBUIE

Știri recente

Cum redefinesc noile modele de cutii  pentru tort de la Snick Ambalaje, mărimea jumbo, transportul în HoReCa

  Piața de cofetărie și catering din România traversează o perioadă de expansiune logistică accentuată, forțând operatorii economici să regândească standardele de transport pentru preparatele...

NIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța

Peste 15.000 de turiști internaționali au venit în 2025 la Beach, Please!, dintr-un total de 56.044 înregistrați în Constanța, iar în 2026...

Pot cere pauză dacă mă doare în timpul examinării sânilor?

Clanța rece a ușii de la cabinet pare, uneori, cel mai greu lucru din toată ziua. Nu aparatul, nu halatul lăsat pe scaun, nu...

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru...

Radiografia fenomenului „căștilor de copiat” în era performanței digitale

Într-un secol marcat de transformări tehnologice fără precedent și de o presiune socială continuă către succesul imediat, mediul academic se confruntă cu o provocare...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE