TULCEA: Centrul de dezvoltare a competenţelor digitale din satul Mila 23 se deschide în octombrie

DISTRIBUIE

Centrul de dezvoltare a competenţelor digitale din satul Mila 23, inaugurat la finalul Festivalului Ivan Patzaichin, îşi va începe activitatea luna viitoare şi va fi deschis atât copiilor, cât şi adulţilor.

Reprezentanțul fundației care a deschis centrul din satul tulcean Mila 23, al doilea după cel realizat anul trecut în Bucureşti, spun că va fi dotat cu laptopuri, drone, imprimantă 3D şi ochelari de realitate virtuală, astfel încât elevii, cadrele didactice şi adulţii din Deltă vor putea testa noile tehnologii.

„Vom avea formări pentru profesori, adolescenţi şi adulţi. Este un centru în care dăm valoare competenţelor digitale. Învăţăm să lucrăm pe calculator pentru a avea o viaţă mai bună în viitor, nu de dragul de a lucra pe calculator”, a declarat Ovidiu Ana.

Cursurile pentru adolescenţi vor începe în luna octombrie, iar ulterior vor fi deschise şi cursurile pentru adulţi, formatorii urmând să fie profesori din alte zone ale ţării.

„Vom avea formări care se vor întâmpla fizic, dar vom avea şi o componentă online, pentru a atrage publicul din locurile cele mai îndepărtate din Deltă, pentru că ştim că efortul este şi din partea localnicilor care au costuri destul de ridicate pentru transport. Încercăm să eficientizăm tot acest proces”, a mai spus directorul executiv al fundației.

Pentru profesorii din Delta Dunării care au participat la deschiderea Centrului digital din satul Mila 23, noua unitate este „o poartă către lume”.

„E o poartă către lume, e o deschidere frumoasă. Tabletele (primite în pandemie – n.r.) nu sunt folosite, dar sunt utilizate calculatoarele la orele de TIC, atunci când copiii au o anumită bibliografie, când trebuie să facă referate. Înainte, trebuia să urcăm pe o scară într-o bibliotecă să ne informăm, acum, la un click distanţă, avem toată informaţia, numai să ne dorim să o obţinem”, a declarat Paulina Militaru, directoarea Şcolii gimnaziale din comuna Maliuc.

Bugetul alocat pentru realizarea centrului digital din satul Mila 23 este de 40.000 de euro.

Sursă: AGERPRES/ Redactor: Adina Sîrbu

DISTRIBUIE

Știri recente

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Cum redefinesc noile modele de cutii  pentru tort de la Snick Ambalaje, mărimea jumbo, transportul în HoReCa

  Piața de cofetărie și catering din România traversează o perioadă de expansiune logistică accentuată, forțând operatorii economici să regândească standardele de transport pentru preparatele...

NIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța

Peste 15.000 de turiști internaționali au venit în 2025 la Beach, Please!, dintr-un total de 56.044 înregistrați în Constanța, iar în 2026...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE