AUDIO | „Aici a fost cândva o apă”. Harta Bălții Luncavița s-a întors acasă

DISTRIBUIE

Proiectul de cercetare al Rezidenței Artă și Antropologie, Harta poveștilor localnicilor din Luncavița, realizată de tineri artiști și antropologi de la București, a revenit în comunitatea locală, la Liceul Tehnologic „Simion Leonescu”, după ce anul trecut a fost prezentată la Muzeul Național al Țăranului Român și la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București.

„Aici a fost cândva o apă”, prima expoziție a proiectului Artă și Antropologie, a prezentat, anul trecut, în Capitală, rezultatele a patru săptămâni de rezidență interdisciplinară din comuna tulceană Luncavița. Rezidența Artă și Antropologie, proiect derulat în premieră în zona Dobrogei de nord, a adus laolaltă, vara trecută, 12 artiști și antropologi într-un demers complex de cercetare interdisciplinară a fostelor zone inundabile ale Dunării aflate în acest spațiu.

Proiectul continuă și în acest an, iar străzile din localitatea Luncavița au fost din nou martore, vara aceasta, la descinderea tinerilor artiști și cercetători de la București.

Această prezentare necesită JavaScript.

La începutul acestei toamne, echipa proiectului a montat HARTA pe holurile Liceului Tehnologic „Simion Leonescu” din Luncavița. Aceasta recuperează istorii locale și reprezintă un material didactic pentru toate vârstele. Cu sprijinul conducerii liceului, această resursă importantă, care documentează traiul și împrejurimile arealului nord-dobrogean, a fost readusă în spațiul de unde au fost culese poveștile fostei zone inundabile a Dunării.

În prezent teren agricol, spațiul din jurul localității Luncavița a servit ca prim teren de cercetare și explorare, dar și ca spațiu de dialog cu oamenii locului.

Mergând pe urmele tot mai rare ale fostelor produse ale bălții, peștele și papura, și ale unor ocupații reprezentative pentru zonă, tinerii cercetători și artiști au realizat o cartografiere a spațiului, plasând pe hartă cunoștințele și experiențele locuitorilor din Luncavița. Harta a fost construită prin documentarea vizuală și audio a tururilor ghidate făcute de localnici și a plimbărilor echipei de antropologi (Andreea Pielescu, Maria Trifon și Alexandru Vârtej) la diferite ore din zi, prin interviuri sau discuții spontane și prin suprapunerea hărților mentale din amintirile localnicilor. Accentul a fost pus pe Balta Dunării așa cum arăta în trecut, cum era traversată și utilizată, dar și pe transformările vizibile din prezent.

Pe hartă se suprapun două bălți: una udă și una uscată. O baltă este cea a peștelui, papurii, stufului și albinelor, cu cherhana și cotele apelor Dunării și cealaltă este o „baltă” a florii soarelui, lucernei, instalațiilor de irigații, a mierii și a brânzei. Reperele localnicilor depășesc Balta și Luncavița, marcând vulnerabilitatea granițelor și a memoriei într-un context în care geografia locului s-a schimbat brutal. Au dispărut repere, au apărut altele, s-au creat spații liminale între Dunăre și dig. Amintirile trecutului se suprapun peste intrarea în rezervația „Valea Fagilor” imaginând un viitor turistic.

Proiectul Rezidența de Artă și Antropologie este co-finanțat de AFCN și realizat cu sprijinul SNSPA, Muzeului Național al Țăranului Român și Primăriei Luncavița.

Ascultați un interviu cu Dana Pârvulescu, manager cultural și curator, realizat de Nicu Ispas:

Redactor online: Adina Sîrbu

DISTRIBUIE

Știri recente

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Cum redefinesc noile modele de cutii  pentru tort de la Snick Ambalaje, mărimea jumbo, transportul în HoReCa

  Piața de cofetărie și catering din România traversează o perioadă de expansiune logistică accentuată, forțând operatorii economici să regândească standardele de transport pentru preparatele...

NIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța

Peste 15.000 de turiști internaționali au venit în 2025 la Beach, Please!, dintr-un total de 56.044 înregistrați în Constanța, iar în 2026...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE