Județele CONSTANȚA și TULCEA, vizate de un nou COD PORTOCALIU de averse torențiale

DISTRIBUIE

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă serie de avertizări nowcasting Cod Portocaliu de ploi torențiale, ce vizează 9 judeţe din Muntenia, Dobrogea și Moldova, și unde cantitățile de apă acumulate vor ajunge la 40 l/mp.

Potrivit meteorologilor, până la ora 18.30, se vor semnala averse cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi intensificări ale vântului în localităţi din judeţele: Constanța, Prahova, Dâmbovița, Bacău, Galaţi, Vrancea, Vrancea, Vaslui, Brăila, Buzău, Ialomiţa, şi Călăraşi.

Localitățile vizate din județul Constanța sunt: Medgidia, Năvodari, Ovidiu, Murfatlar, Hârșova, Mihail Kogălniceanu, Cobadin, Valu lui Traian, Lumina, Cogealac, Nicolae Bălcescu, Topraisar, Corbu, Mircea Vodă, Castelu, Poarta Albă, Ciobanu, Crucea, Peștera, Chirnogeni, Ciocârlia, Ghindărești, Amzacea, Cuza Voda, Mereni, Seimeni, Topalu, Gârliciu, Bărăganu, Pantelimon, Târgușor, Tortoman, Siliștea, Saraiu, Horia, Grădina, Vulturu.

Din județul Tulcea, vizată este localitatea Casimcea.

Reamintim, astăzi, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, jumătatea de sud a Moldovei, estul și sud-estul Transilvaniei și nord-estul Olteniei se află sub COD GALBEN de averse torențiale, local însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Avertizarea este valabilă până în această seară, aproape de miezul nopții. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.

În județul Constanța, în urma precipitațiilor din această dimineață, la dispeceratul RAJA s-au înregistrat peste 50 de reclamații, privind căderi de tensiune și întreruperea furnizării apei potabile. Cele mai multe, 21, au venit din municipiul Constanța, dar și din Agigea, Cumpăna, Mangalia și stațiunile din sudul litoralului.

Totodată, pompierii miltiari de la ISU Constanța au intervenit la zeci de solicitări pe raza întregului județ, în cazul unor imobile, subsoluri, curți și parcări inundate sau copaci căzuți pe carosabil.

Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: ilustrativ Meteoplus, Facebook

DISTRIBUIE

Știri recente

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Cum redefinesc noile modele de cutii  pentru tort de la Snick Ambalaje, mărimea jumbo, transportul în HoReCa

  Piața de cofetărie și catering din România traversează o perioadă de expansiune logistică accentuată, forțând operatorii economici să regândească standardele de transport pentru preparatele...

NIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța

Peste 15.000 de turiști internaționali au venit în 2025 la Beach, Please!, dintr-un total de 56.044 înregistrați în Constanța, iar în 2026...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE