TULCEA: Aproape 100 de polițiști, alături de elevi și profesori, la început de an școlar

DISTRIBUIE

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au luat toate măsurile necesare pentru un început de an școlar în liniște și siguranță, fiind efectuate verificări înainte de debutul cursurilor și stabilite priorități de acțiune după ce elevii vor începe efectiv orele.

În perioada 27 august – 5 septembrie 2024, polițiștii rutieri au procedat la verificarea a 57 de autovehiculele destinate transportului de elevi, fiind instruiți și conducătorii acestora cu privire la conduita preventivă pe timpul efectuării transportului, a legalității acestuia, precum și a respectării normelor rutiere, urmând ca aceste activități să fie continuate pe parcursul întregului an școlar.

De asemenea, polițiștii rutieri vor fi prezenți în apropierea unităţilor de învăţământ, amplasate în zone intens circulate, pentru asigurarea fluenței și a siguranței rutiere.

La începutul noului an școlar 92 de polițiști au fost prezenți în școli şi au transmis recomandări şi sfaturi preventive, atât pentru elevi, cât şi pentru cei prezenţi.

Activitățile polițiștilor în școli au ca scop ghidarea elevilor cum să fie responsabili în vederea adoptării unei bune conduite în societate.

În același timp, polițiștii au punctat și implementarea Planului național de combatere a violenței școlare, un document de colaborare inter-instituțională, conceput cu scopul de a spori siguranța elevilor atât în incinta școlilor, cât și în zonele adiacente acestora, precum și pe traseele pe care aceștia le parcurg către și de la instituțiile de învățământ.

Prevenirea delincvenței juvenile, abandonul școlar și absenteismul de la orele de curs reprezintă priorități pentru polițiștii tulceni, context în care, se vor desfășura activități și în perioada anului școlar.

De asemenea, pe toată durata acestui an școlar, Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea, prin structurile cu atribuții în domeniu, va implementa Campania „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”.

Polițiștii vor desfășura activități preventiv-educatie în rândul elevilor, prin informarea acestora cu privire la potențiale pericole, prezentându-le, totodată, sfaturi educative referitoare la comportamentul preventiv la școală, la dezvoltarea unor relații armonioase cu colegii, bazate pe prietenie și respect, precum și siguranța la locul de joacă.

Scopul campaniei este conștientizarea de către părinți, profesori și elevi a faptului că lipsa de reacție în fața agresiunilor și infracțiunilor înseamnă încurajarea acestor fenomene.

Un alt aspect important implementat cu ocazia acestei campanii este reprezentat de informarea elevilor, cadrelor didactice, precum și populației generale cu privire la existența unui canal de informare www.sigurantascolara.ro, în care vor fi prezentate:

– Informații și recomandări ale instituțiilor responsabile pentru crearea unui climat de siguranță școlară optim;

– Modurile de acțiune, procedurile și legislația incidentă domeniului siguranță școlară;

– Campanii/ programe/ proiecte de prevenire derulate la nivelul unităților de învățământ;

– Lecții de informare și prevenire, pe diferite teme și cicluri de învățământ (primar, gimnazial, liceal), precum și datele de contact ale tuturor entităților naționale și locale cu responsabilități în acest domeniu.

Recomandări pentru elevi în vederea prevenirii violenţei în şcoli:

– Fiţi atenţi atunci când vă alegeţi prietenii! Evitaţi prietenia persoanelor violente sau conflictuale!

– Dacă sunteți victima comportamentului violent din partea unor colegi sau a altor persoane din anturaj, anunțați profesorii, părinții sau poliția, pentru a fi ajutați!

– Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute, pentru a nu fi manipulaţi să comiteţi infracţiuni sau să deveniţi victima acestora!

„Transmitem părinților și cadrelor didactice că îi vom sprijini în efortul de a fi aproape copiilor, de a le cunoaște dorințele și preocupările, întrucât aceștia au nevoie de atenție, de protecție și de îndrumare și de aceea, printre cele mai importante lucruri pe care le putem oferi sunt timpul și deschiderea noastră”, se arată în comunicatul IPJ Tulcea.

Redactor: Adina Sîrbu

DISTRIBUIE

Știri recente

Cum redefinesc noile modele de cutii  pentru tort de la Snick Ambalaje, mărimea jumbo, transportul în HoReCa

  Piața de cofetărie și catering din România traversează o perioadă de expansiune logistică accentuată, forțând operatorii economici să regândească standardele de transport pentru preparatele...

NIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța

Peste 15.000 de turiști internaționali au venit în 2025 la Beach, Please!, dintr-un total de 56.044 înregistrați în Constanța, iar în 2026...

Pot cere pauză dacă mă doare în timpul examinării sânilor?

Clanța rece a ușii de la cabinet pare, uneori, cel mai greu lucru din toată ziua. Nu aparatul, nu halatul lăsat pe scaun, nu...

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru...

Radiografia fenomenului „căștilor de copiat” în era performanței digitale

Într-un secol marcat de transformări tehnologice fără precedent și de o presiune socială continuă către succesul imediat, mediul academic se confruntă cu o provocare...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE