ANM a emis un COD GALBEN de instabilitatea atmosferică și averse însemnate cantitativ, valabil din această seară, de la ora 21.00, până miercuri, 11 septembrie, la ora 15.00.
În intervalul menționat, în Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei vor fi perioade cu averse torențiale, local însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
Potrivit meteorologilor, în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că, de astăzi, până pe 12 septembrie, la ora 10.00, în județele Constanța și Tulcea va ploua, vor fi perioade cu averse torențiale, local însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși izolat 40…50 l/mp.
Totodată, miercuri, valorile termice vor scădea și nu vor depăși 22…23 de grade.