FOTO-AUDIO-VIDEO | Început de an școlar altfel la Liceul „George Călinescu”: în afara tiparelor și mereu în inimile elevilor!

DISTRIBUIE

La început de an școlar, profesorii și elevii de la Liceul Teoretic „George Călinescu” din Constanța au organizat o ceremonie de deschidere deosebită fața de anii precedenti, prin care au vrut să amplifice bucuria unui nou început.

Această prezentare necesită JavaScript.

Participanții la festivitate au fost așteptați pe covorul roșu, iar trupa rock a liceului a interpretat imnul României.

Boboci sau liceeni din anii mai mari, dar și cadre didactice absolvente, la rândul lor, de Călinescu, au vorbit cu emoție, încântare și nerăbdare despre bucuria de a face parte din frumoasa comunitate, formată în școala care iese din tipare și ajunge la inimile elevilor.

Ascultați un reportaj realizat de Cecilia Pătrăhău:

Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: Iuliana Dode, Loredana Bugan, Daniel Sîrbu

DISTRIBUIE

Știri recente

Muzică nouă într-o zi de ploaie: după gen sau după poveste?

Afară plouă mărunt, de dimineață, iar telefonul are o listă care se numește „de ascultat cândva”. Are patruzeci de albume, trei podcasturi și un...

Lista fixă sau ofertele de moment: două feluri de a cumpăra la final de an

Spre sfârșitul anului, aproape toată lumea ajunge să se întrebe în ce s-au dus banii. Sunt cadourile, mesele de sărbători, facturile de iarnă, reducerile...

Un weekend, un singur obiectiv: cum îl pregătești fără bătăi de cap

Când cineva îți spune că plecați în weekend, primul lucru pe care îl faci probabil este să te gândești la tot ce ar trebui...

Când cineva te întreabă de ce nu lucrezi de pe o plajă îndepărtată

La o masă de duminică, o verișoară ne-a întrebat pe toți, fără nicio intenție rea, dacă tot lucrăm de acasă, de ce nu lucrăm...

Lista pentru bebeluș pe care o tot amâni până în decembrie

La sfârșitul lui noiembrie, într-un magazin pentru copii din centrul unui oraș de provincie, se formează întotdeauna aceeași scenă. O femeie însărcinată, cu o...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE