AUDIO | Festivalul Ivan Patzaichin: A fost inaugurat traseul de ecoturism „Delta lui Ivan”

DISTRIBUIE

Duminică, în cadrul Festivalului Ivan Patzaichin, a fost inaugurat primul traseu de turism lent, care poate fi parcurs cu ambarcațiuni cu vâsle. Denumit „Delta lui Ivan”, traseul are ca punct de pornire Memorialul Ivan Patzaichin de pe faleza din Tulcea, iar ca sosire, Muzeul de la Mila 23, locul nașterii marelui campion.

Festivalul Ivan Patzaichin – Rowmania 2024 a intrat, ieri, în cea de-a doua etapă, desfășurată între 8 și 10 septembrie, timp în care Caravana Apele Unite ale României, formată din 70 de persoane, aflate în bărci cu vâsle şi canotci, explorează traseul de ecoturism „Delta lui Ivan”.

Dezvoltarea turismului lent era un vis mai vechi al lui Ivan Patzaichin, pe care asociația care îi poartă numele a reușit să îl concretizeze acum, prin inaugurarea primului traseu pentru turism lent care are alocate 3 puncte autorizate de înnoptare, a declarat Teodor Frolu, vicepreședintele Asociaţiei Ivan Patzaichin-Mila 23. Proiectul este la început, dar în sezonul următor promite să devină una din infrastructurile importante ale turismului lent în Deltă.

Ce pot vedea turiștii care aleg să parcurgă acest traseu și să viziteze, apoi, Muzeul Ivan Patzaichin – Centru de Inovare Comunitară de la Mila 23, aflăm de la vicepreședintele Asociaţiei Ivan Patzaichin-Mila 23, Teodor Frolu, în dialog cu Mihaela Andrei:

Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: Rowmania

DISTRIBUIE

Știri recente

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru...

Radiografia fenomenului „căștilor de copiat” în era performanței digitale

Într-un secol marcat de transformări tehnologice fără precedent și de o presiune socială continuă către succesul imediat, mediul academic se confruntă cu o provocare...

O Evadare din Cotidian în Inima Capitalei

Bucureștiul se desfășoară sub ochii noștri ca un organism viu, un spațiu definit de un dinamism aproape copleșitor, în care ritmul alert al vieții...

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE