Judeţul CONSTANŢA: Aproape 1.300 de pensionari au depus cereri de revizuire a dosarelor de pensie

DISTRIBUIE

Aproape 1.300 de pensionari din județul Constanța, nemulțumiți de modalitatea în care le-a fost recalculată pensia, au depus cereri de revizuire a dosarelor.

Directorul Casei Județene de Pensii Constanța, Cristina Samoilă, a declarat că toate solicitările vor fi analizate, iar dacă se vor constata diferențe, acestea vor fi incluse în plată, raportate la data de 1 septembrie.

“S-a primit la nivelul județului, un număr de 1.286 de cereri, care  vor fi analizate în totalitate. Cu dosarul sau fără dosar, nu se poate analiza și dacă unele din aceste decizii au fost greșite pentru că după cum știm cu toții volumul a fost foarte mare, se vor revizui și vor primi decizie de revizuire cu cuantumul pensiei conform legii și bineînțeles că și pensia va fi, în urma revizuirii, începând cu 1 septembrie”, a spus Cristina Samoilă.

Pe de altă parte, nici un pensionar din România nu va primi o pensie mai mică de 1.281 de lei, chiar dacă, la recenta recalculare, cuantumul rezultat a fost mai mic. Cristina Samoilă, directorul Casei Județene de Pensii Constanța, a explicat că este vorba despre un nivel minim, garantat prin lege.

“Marea majoritate a deciziilor de pensie și marea majoritate a pensiei recalculate, cuantumul pensie a crescut, dar mai sunt și pensionari care au rămas cu pensii mai mici decât minima pe economie, dar știm că în România nu există o pensie mai mică decât minima, care minima este 1.281 lei, indiferent cât iese din calcul, pensia este minimă de 1.281 lei”, a mai declarat Cristina Samoilă.

Redactor: Bogdan Comşa / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: arhivă

DISTRIBUIE

Știri recente

Muzică nouă într-o zi de ploaie: după gen sau după poveste?

Afară plouă mărunt, de dimineață, iar telefonul are o listă care se numește „de ascultat cândva”. Are patruzeci de albume, trei podcasturi și un...

Lista fixă sau ofertele de moment: două feluri de a cumpăra la final de an

Spre sfârșitul anului, aproape toată lumea ajunge să se întrebe în ce s-au dus banii. Sunt cadourile, mesele de sărbători, facturile de iarnă, reducerile...

Un weekend, un singur obiectiv: cum îl pregătești fără bătăi de cap

Când cineva îți spune că plecați în weekend, primul lucru pe care îl faci probabil este să te gândești la tot ce ar trebui...

Când cineva te întreabă de ce nu lucrezi de pe o plajă îndepărtată

La o masă de duminică, o verișoară ne-a întrebat pe toți, fără nicio intenție rea, dacă tot lucrăm de acasă, de ce nu lucrăm...

Lista pentru bebeluș pe care o tot amâni până în decembrie

La sfârșitul lui noiembrie, într-un magazin pentru copii din centrul unui oraș de provincie, se formează întotdeauna aceeași scenă. O femeie însărcinată, cu o...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE