Premieră în şcolile din România: „Ora cu şi pentru animale”, materie în catalog

DISTRIBUIE

Din data de 9 septembrie, în mai multe şcoli din Ilfov, „Ora cu şi pentru animale” devine materie opţională, trecută în catalog, copiii vor primi note şi vor avea teme.

Hubert Thuma, preşedintele CJ Ilfov: „Totul pleacă de la educaţie şi acesta este un moment foarte important pentru noi ca ţară. Începem să ne aliniem standardelor internaţionale. A fost o muncă enormă, pentru că la noi în ţară nu există aşa ceva. Mereu am spus-o: Totul pleacă de la educaţie, iar copilul bun şi empatic de azi este adultul responsabil de mâine.”

Inspectorul şcolar general adjunct Cristina Ghiţă, de la ISJ Ilfov: „După ce va fi pilotat un an, doi, în Ilfov, va fi analizat de specialiştii din minister, să fie aprobat la nivel naţional. Materia apare deja în catalog, în şcolile unde a fost ales acest opţional. Este un curs de conştientizare şi de responsabilizare, pentru elevii claselor a V-a şi VI-a. Ţintim şi părinţii, prin copii.”

Hilde Tudora, director Protecţia Animalelor CJ Ilfov: „Am început cu un proiect-pilot. Iar acum vedem acest pas ca pe o mare realizare profesională. Timp de doi ani, elevii din localităţile ilfovene Domneşti şi Ciolpani, au făcut cursuri interactive, ţinute de noi şi de partenerii noştri de la Animal Society. Elevii au fost extrem de încântaţi. Au învăţat că toate fiinţele merită respect şi afecţiune. În plus, copiii care îşi dezvoltă empatia faţă de animale îşi dezvoltă automat şi empatia faţă de ceilalţi oameni”.

Materia opţională este o premieră la noi în ţară şi a fost concepută cu ajutorul voluntarilor. Oana Vasiliu şi Mădălina Lixandru, medici veterinari, au lucrat împreună cu reprezentanţii ISJ Ilfov şi cu cei de la Protecţia Animalelor Ilfov.

„Este un demers extraordinar, aşa intrăm în normalitate. Vrem să abordăm subiecte precum animalele de companie, sălbatice, de fermă, utilitare, care salvează vieţi. Este un curs despre ce ar trebui să însemne relaţia om-animal, gândit ca o dezbatere, interactiv, dar şi cu teme pentru acasă, care stimulează creativitatea sau cu filme de vizionat în timpul liber”, spune medicul veterinar Oana Vasiliu.

Mădălina Lixandru, medic veterinar completează: „Poate pare doar un curs opţional. Dar nu e deloc aşa. Abordarea este una inedită, dinamică, elevii învaţă să îşi exprime sentimentele mai uşor, să trăiască în armonie cu natura”.

Anca Tomescu, preşedinte Animal Society: „Suntem mândri şi bucuroşi că suntem parte din acest demers. Că activitatea noastră pe teren a schimbat sistemul. Noi, ca ONG, facem acest lucru de ani de zile. Dar acum se face la nivel de sistem. Dacă vrem un viitor bun, cu oameni buni şi educaţi, trebuie să mizăm pe educaţie”.

Câteva dintre capitolele predate: Oameni şi animale; Drepturile şi bunăstarea animalelor; Îngrijirea şi protecţia animalelor; Sănătate, liber şi protejat; Animale şi sănătatea noastră.

Sursă: AGERPRES/ Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: Animal Society

DISTRIBUIE

Știri recente

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Cum redefinesc noile modele de cutii  pentru tort de la Snick Ambalaje, mărimea jumbo, transportul în HoReCa

  Piața de cofetărie și catering din România traversează o perioadă de expansiune logistică accentuată, forțând operatorii economici să regândească standardele de transport pentru preparatele...

NIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța

Peste 15.000 de turiști internaționali au venit în 2025 la Beach, Please!, dintr-un total de 56.044 înregistrați în Constanța, iar în 2026...

Pot cere pauză dacă mă doare în timpul examinării sânilor?

Clanța rece a ușii de la cabinet pare, uneori, cel mai greu lucru din toată ziua. Nu aparatul, nu halatul lăsat pe scaun, nu...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE