Morteza Mehrzad, al doilea cel mai înalt om din lume şi jucător în echipa iraniană de volei aşezat, nu are pat pe măsura lui la Jocurile Paralimpice

DISTRIBUIE

Morteza Mehrzad, al doilea cel mai înalt om din lume şi jucător în echipa iraniană de volei aşezat, nu are un pat adaptat mărimii sale în Satul Paralimpic.

Cel mai temut jucător de volei aşezat de pe planetă, poreclit „uriaşul blând”, suferă de acromegalie, o boală rară care provoacă creşterea exagerată a feţei şi a extremităţilor.

Acest lucru s-a întâmplat încă de la deschiderea Jocurilor Paralimpice, deoarece în sat nu a fost prevăzut niciun pat pentru dimensiunea sa foarte specială.

„La Tokyo, în 2020, da, au făcut un pat special, dar din păcate nu şi aici”, a explicat antrenorul echipei naţionale, Hadi Rezaeigarkani, îngrijorat pentru bunăstarea jucătorului său şi explicând că protejatul său stă întins pe podea.

Cu toate acestea, această constrângere nu pare să fi domolit spiritele jucătorului, care este clar obişnuit cu condiţiile dificile. „El nu are un pat special, dar are în minte obiectivul cel mai important. Nu contează pentru el că zace pe jos sau că nu are ce să mănânce. În orice caz, el are spiritul de a deveni campion”, a spus antrenorul pentru Olympics.com.

 

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate

Matematica din spatele șantierului tău În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu...

De ce sectorul de reciclare recomandă soluțiile Uzinex pentru protejarea marjei de profit

În contextul majorării semnificative a tarifelor de gestionare a deșeurilor intrate în vigoare în 2026, sectorul industrial și operatorii de salubritate...

De ce recomandă companiile Uzinex.ro: service care ține producția în mișcare

În investițiile industriale, diferența dintre o achiziție reușită și un cost ascuns nu este prețul utilajului, ci service-ul. Când apare o oprire,...

Managerii de producție recomandă Uzinex.ro pentru achiziții rapide și conforme de utilaje industriale

Tot mai multe firme din România aleg Uzinex.ro când au nevoie de utilaje. Aleg platforma pentru selecție clară, ofertare rapidă și suport...

Cand miscarea simpla incepe sa te coste

Sunt zile in care nu faci nimic iesit din comun, dar corpul reactioneaza ca si cum ai fi tras tare. Te ridici din scaun...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE