La Venus s-a încheiat stagiul de pregătire „Pantheon Judo Stage”

DISTRIBUIE

Ultima săptămână din august a făcut din stațiunea Venus capitala judo-ului din România. Peste 800 de sportivi din România și de peste hotare au participat la Pantheon Judo Stage, eveniment organizat anual de Asociația Club Sportiv Pantheon Constanța și ajuns în 2024 la cea de a opta ediție.

În acest an, alături de clubul constănțean a venit Consiliul Județean Constanța, care a susținut stagiul de pregătire prin intermediul proiectului „Judo – Sport și educație ediția a doua“ pe lângă alți sponsori și parteneri și a acoperit astfel cheltuielile de cazare și masă pentru aproximativ 250 de sportivi. De asemenea, alți 150 de judoka au beneficiat la rândul lor de gratuitate datorită eforturilor financiare făcute de ACS Pantheon Constanța și președintele de onoare al clubului, prof. ing. dr. George Teșeleanu. De altfel, acesta a oferit și premiile în bani pentru cei mai buni judoka ai României, Florentina Ivănescu și Alexandru Creț prezenți de asemenea la evenimentul sportiv de mare amploare.

„Judo este mai mult decât un sport. Este educație și curaj, prietenie și onestitate, politețe și autocontrol, respect și modestie. Judo-ul din România are nevoie de unitate, familia judoului trebuie să aplice și să promoveze valorile acestui sport. Anul acesta am avut parte de cea mai numeroasă participare din istoria Pantheon Judo Stage. Mă bucur că reușim să asigurăm de opt ani, atât prin invitații de renume internațional pe care îi aducem la fiecare ediție, dar și datorită eforturilor comune pe care le depunem în acest sens, o săptămână de antrenament în cele mai bune condiții pentru tinerii judoka din România.“ – prof. ing. dr. George Teșeleanu.

Printre invitații speciali ai acestei ediții s-au numărat și trei dintre legendele judo-ului mondial, în frunte cu Shinji Hosokawa, campion olimpic în 1986 și multiplu campion internațional, care duce mai departe tradiția acestui sport, împărtășind tinerelor generații din cunoștințele și experiența sa. Alături de el, antrenamentele din cadrul Pantheon Judo Stage 2024 au fost conduse de alți doi maestri japonezi, sensei Eiji Kikuchi și sensei Eiko Shepherd.

Pe lângă sportivi, la activități au participat și peste 100 de antrenori, precum și oaspeți de onoare din Japonia, USA sau Franța, precum și Andrei Golban, președintele Federației de Judo din Republica Moldova, Denis Vieru, primul medaliat olimpic din istoria judo-ului moldovean sau reprezentanți ai forurilor de specialitate din Georgiei și Armenia. Acestora li s-au adăugat reprezentanți din „Hall of fame“-ul judoului românesc, precum Constantin Niculae, Mircea Frățică, Adrian Croitoru, Aurelian Fleisz, Iacob Codrea, Ioana Aluaș, Alina Dumitru, Alina Croitoru, Ioana Babiuc și mulți alții, dar și oamenii de știință Ioan Cosmescu și Ioan Roxin.

Luna august s-a încheiat cu Black Sea Judo Cup, întrecere care a adunat peste 200 de sportivi din țară și de peste hotare, din țări precum Ucraina, Moldova, Ungaria, Turcia, Marea Britanie, Cehia, Italia, Georgia sau Armenia. Împărțiți pe trei categorii de vârstă, U13, U16 și U23, aceștia au luptat pentru un loc pe podium, în premieră, în cel mai mare dojo în aer din Europa.

La final, cu toții au fost răsplătiți de organizatori pentru efortul depus, indiferent de rezultatul obținut.

Atât Pantheon Judo Stage, cât și Black Sea Judo Cup au fost organizate de Asociația Club Sportiv Pantheon Constanța în cadrul proiectul „Judo: sport și educație – ediția a doua“, activitate realizată cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.

Tot în cadrul acestui proiect, la mijlocul lunii noiembrie, ACS Pantheon Constanța va organiza „Cupa Centura Albă“ la judo, întrecere care se adresează copiilor aflați la început de drum în acest sport.

Cătălin Donose/Foto – Pantheon Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Cum redefinesc noile modele de cutii  pentru tort de la Snick Ambalaje, mărimea jumbo, transportul în HoReCa

  Piața de cofetărie și catering din România traversează o perioadă de expansiune logistică accentuată, forțând operatorii economici să regândească standardele de transport pentru preparatele...

NIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța

Peste 15.000 de turiști internaționali au venit în 2025 la Beach, Please!, dintr-un total de 56.044 înregistrați în Constanța, iar în 2026...

Pot cere pauză dacă mă doare în timpul examinării sânilor?

Clanța rece a ușii de la cabinet pare, uneori, cel mai greu lucru din toată ziua. Nu aparatul, nu halatul lăsat pe scaun, nu...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE