BAFTA 2025: „Conclave” a obținut premiul pentru cel mai bun film

DISTRIBUIE

Lista câștigătorilor celei de-a 78-a ediții a premiilor Academiei Britanice de Arte ale Filmului şi Televiziunii.

Publicat de Adina Sîrbu,
16 februarie 2025, 23:40

Thriller-ul despre procesul de alegere a papilor, „Conclave”, a fost desemnat duminică seară, la Londra, cel mai bun film la cea de-a 78-a ediţie a premiilor BAFTA.

„Conclave’”, un lungmetraj despre uneltirile unor cardinali care trebuie să aleagă viitorul papă, a obţinut 12 nominalizări, inclusiv în categoriile „cel mai bun film”, „cel mai bun regizor”, „cel mai bun actor în rol principal”, nominalizare primită de Ralph Fiennes, care îl interpretează pe decanul Colegiului Cardinalilor, desemnat să supravegheze procesul de alegere a suveranului pontif.

Isabella Rossellini, care interpretează rolul unei călugăriţe în acest film realizat pe baza romanului omonim al scriitorului britanic Robert Harris, a fost nominalizată în categoria „cea mai bună actriţă în rol secundar”.

La categoria regină a Premiilor BAFTA au mai fost nominalizate producţiile „Anora”, „The Brutalist”, „A Complete Unknown” şi „Emilia Pérez”.

Anul trecut prestigiosul premiu BAFTA pentru cel mai bun film a fost câştigat de „Oppenheimer”.

Cea de-a 78-a ediţie a ceremoniei de decernare Premiilor BAFTA s-a desfășurat la Royal Festival Hall din Londra, prilej cu care Academia Britanică de Arte ale Filmului şi Televiziunii a recompensat cele mai bune producţii cinematografice, britanice şi internaţionale, lansate în anul precedent.

Gazda evenimentului a fost actorul scoţian David Tennant.

Lista premiilor acordate:

Cel mai bun film – „Conclave”

Film britanic remarcabil – „Conclave”

Cel mai bun regizor – Brady Corbet „The Brutalist”

Cel mai bun actor – Adrien Brody „The Brutalist”

Cea mai bună actriță – Mikey Madison „Anora”

Cel mai bun actor în rol secundar – Kieran Culkin „A Real Pain”

Cea mai bună actriță în rol secundar – Zoe Saldaña „Emilia Pérez”

Cel mai bun scenariu original – Jesse Eisenberg „A Real Pain”

Cel mai bun scenariu adaptat – Peter Straughan „Conclave”

Debut britanic remarcabil – „Kneecap”

Cel mai bun film străin – „Emilia Pérez”

Cel mai bun film artistic de animație – „Wallace & Gromit: Vengeance Most Fowl”

Cel mai bun documentar – „Super/Man: The Christopher Reeve Story”

Cea mai bună cinematografie – Lol Crawley „The Brutalist”

Cea mai bună editare – Nick Emerson „Conclave”

Cel mai bun scor original – Daniel Blumberg „The Brutalist”

Cel mai bun sunet – „Dune: Part Two”

Cel mai bun casting – „Anora”

Cel mai bun design de producție – „Wicked”

Cel mai bun design de costume – „Wicked”

Cel mai bun machiaj și coafură – „The Substance”

Cea mai bună realizare în efecte vizuale speciale – „Dune: Part Two”

Cel mai bun scurtmetraj britanic – „Rock, Paper, Scissors”

Cea mai bună animație scurtă britanică – „Wander to Wonder”

Stea în ascensiune – David Jonsson

***

Cea mai importantă seară a anului pentru industria filmului britanic se diferențiază de preferințele Academiei Americane de Film de la Los Angeles.

Spre deosebire de listele Oscarurilor și Globurilor de Aur, unde au fost favorizate „Emilia Pérez” și „The Brutalist”, „Conclave” a condus cursa pentru marile premii BAFTA cu 12 nominalizări.

Drama papală poartă semnătura regizorului german Edward Berger, care a avut mare succes la Londra acum doi ani cu „Nimic nou pe frontul de vest”.

Având acțiunea plasată la Vatican, filmul explorează negocierile intense de după moartea unui papă și îl are în rolul principal pe actorul britanic Ralph Fiennes.

„The Brutalist”, o epopee de trei ore despre un supraviețuitor al Holocaustului devenit arhitect, interpretat de Adrien Brody, este un competitor puternic la 9 categorii.

Cele două producții au concurat pentru premiul acordat celui mai bun film contra câștigătorului Palme d’Or, „Anora”, biopicul despre Bob Dylan, „A Complete Unknown”, și „Emilia Pérez”, care spune povestea unui baron al drogurilor din Mexic care trece printr-o tranziție de gen.

Musicalul „Wicked”, horror-ul „The Substance” și SF-ul „Dune: Part Two” au fost, de asemenea, competitori puternici la mai multe categorii.

Regizoarea franceză Coralie Fargeat a fost singura femeie nominalizată la categoria regie pentru „The Substance”.

Filmul horror, cu Demi Moore în rol principal, explorează presiunile sociale asupra femeilor de a-și menține frumusețea odată cu înaintarea în vârstă și a câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu la Cannes.

Demi Moore, care a obținut premiul pentru cea mai bună actriță la Globurile de Aur, a concurat pentru BAFTA împotriva lui Karla Sofia Gascón, Cynthia Erivo („Wicked”), Marianne Jean-Baptiste („Hard Truths”), Mikey Madison („Anora”) și Saoirse Ronan („The Outrun”).

La categoria cel mai bun actor, Adrien Brody și Ralph Fiennes s-au duelat cu Timothée Chalamet („A Complete Unknown”), Colman Domingo („Sing Sing”), Hugh Grant („Heretic”) și Sebastian Stan („The Apprentice”).

La categoria cea mai bună actriță în rol secundar, cântăreața americană Ariana Grande a fost nominalizată pentru „Wicked”, alături de Selena Gomez și Zoe Saldana (ambele pentru „Emilia Perez”), Felicity Jones („The Brutalist”), Jamie Lee Curtis („The Last Showgirl”) și Isabella Rossellini („Conclave”).

Surse: Radio România, AGERPRES


DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE