Județul CONSTANȚA: Stradă închisă temporar pentru a fi derdeluş pentru copiii din comună

DISTRIBUIE

Nicolae Dinu a postat, pe o pagină de socializare, filmuleţe cu copii care se dau cu săniuţele pe strada transformată în derdeluş.

Publicat de Daniel Țăndăreanu,
16 februarie 2025, 13:58

Primarul comunei Lipniţa a închis temporar, duminică, pentru conducătorii auto, o parte din drumul principal din localitate, pentru a se bucura copiii de zăpada depusă pe şosea şi a se putea da în siguranţă cu săniuţele.

Nicolae Dinu a postat, pe o pagină de socializare, filmuleţe cu copii care se dau cu săniuţele pe strada transformată în derdeluş.

‘Intrarea dinspre Ostrov în comună o închidem până în centru, şoseaua rămâne pârtie pentru copii, se va circula pe partea cu mănăstirea. Mulţumesc frumos pentru înţelegere, să se bucure şi copiii ăştia puţin de iarnă, de puţină zăpadă’, spune primarul, într-unul dintre filmuleţe.

Copiii şi-au exprimat bucuria faţă de decizia luată de autoritatea locală.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă avertizare pentru Constanţa – Cod galben de ninsori temporar viscolite şi strat de zăpadă, în intervalul 16 februarie, ora 10,00 – 18 februarie, ora 10,00.

În judeţul Constanţa va ninge moderat cantitativ, stratul de zăpadă ajungând la grosimi cuprinse între 10 şi 20 de centimetri. Temporar vântul va avea intensificări cu viteze de până la 45 kilometri/oră, viscolind ninsoarea.

Sursa – Agerpres / foto – Nicolae Dinu


DISTRIBUIE

Știri recente

NIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța

Peste 15.000 de turiști internaționali au venit în 2025 la Beach, Please!, dintr-un total de 56.044 înregistrați în Constanța, iar în 2026...

Pot cere pauză dacă mă doare în timpul examinării sânilor?

Clanța rece a ușii de la cabinet pare, uneori, cel mai greu lucru din toată ziua. Nu aparatul, nu halatul lăsat pe scaun, nu...

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru...

Radiografia fenomenului „căștilor de copiat” în era performanței digitale

Într-un secol marcat de transformări tehnologice fără precedent și de o presiune socială continuă către succesul imediat, mediul academic se confruntă cu o provocare...

O Evadare din Cotidian în Inima Capitalei

Bucureștiul se desfășoară sub ochii noștri ca un organism viu, un spațiu definit de un dinamism aproape copleșitor, în care ritmul alert al vieții...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE