CONSTANȚA/TULCEA: Radare în cascadă pe drumurile din cele două județe

DISTRIBUIE

156 de sancțiuni contravenționale.

Publicat de Daniel Țăndăreanu,
15 februarie 2025, 14:44

La data de 15 februarie a.c., polițiștii rutieri din cadrul inspectoratelor de poliție județene Constanța și Tulcea au acționat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, prin depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă limitele legale de viteză.

Potrivit IPJ Constanța, pe principalele drumuri naționale din cele două județe au fost amplasate radare în cascadă.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 156 de sancțiuni contravenționale, dintre care 109 pentru depășirea limitei legale de viteză.

Valoarea totală a sancțiunilor este de peste 45.000 de lei.

Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, trei șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere, unul pentru depășirea limitei legale de viteză, unul pentru depășire neregulamentară, respectiv pentru neacordare de prioritate pietonilor.

De asemenea, a fost oprit din circulație un vehicul care nu prezenta siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate.


DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE