Managerul Spitalului Cernavodă, Marius Ion Sponoche, reținut pentru luare de mită. Ar fi cerut 30.000 de euro

DISTRIBUIE

Foto: ilustrativ

Publicat de Doina Sirbu,
11 februarie 2025, 20:46

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 11 februarie 2025, față de inculpatul Sponoche Marius Ion, manager al Spitalului Orășenesc Cernavodă, județul Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul lunii ianuarie 2025, în baza unei înțelegeri prealabile, inculpatul Sponoche Marius Ion, în calitate de director al Spitalului Orășenesc Cernavodă, instituție finanțată din bugetul U.A.T. Cernavodă, ar fi pretins prin intermediul suspectei Cocor Laura Iuliana suma de 30.000 de euro, de la suspectul M.E. (administrator al unei societăți comerciale), din care ar fi primit, în data de 11 februarie 2025 suma de 15.000 de euro, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu, privitoare la derularea unui contract de lucrări de renovare și modernizare bloc operator și compartiment ATI. În concret, la data de 29 iulie 2024, între Spitalul Orășenesc Cernavodă, reprezentat de inculpatul Sponoche Marius Ion, în calitate de manager și societatea comercială administrată de suspectul M.E. a fost încheiat un contract reprezentând lucrări de renovare și modernizare bloc operator și compartiment ATI, în valoare de 1.099.026 lei.
În data de 15 ianuarie 2025, suspecta Cocor Laura Iuliana, în calitate de Șef Serviciu Administrativ în cadrul Spitalului Orășenesc Cernavodă ar fi pretins, pentru sine și pentru inculpatul Sponoche Marius Ion suma de 30.000 de euro din care ar fi primit la data de 10 februarie 2025 suma de 15.000 de euro.

Cu ocazia audierii sale, suspecta Cocor Laura Iuliana ar fi recunoscut, în esență, faptul că a primit suma respectivă în contextul menționat anterior, totodată arătându-și disponibilitatea de a colabora cu organele de anchetă pentru probarea suplimentară a faptelor cercetate în cauză. Astfel, în data de 11 februarie 2025, suspecta Cocor Laura Iuliana i-a remis inculpatului Sponoche Marius Ion suma de 15.000 de euro ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante, asupra inculpatului fiind găsită suma menționată anterior.

Inculpatului Sponoche Marius Ion i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile 309 Cod de procedură penală.
Celor doi suspecți li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile 307 Cod de procedură penală.
Inculpatul Sponoche Marius Ion va fi prezentat cu propunere de arestare preventivă Tribunalului Constanța. În cauză, procurorii beneficiază de sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție și Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Sursă: pna.ro


DISTRIBUIE

Știri recente

NIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța

Peste 15.000 de turiști internaționali au venit în 2025 la Beach, Please!, dintr-un total de 56.044 înregistrați în Constanța, iar în 2026...

Pot cere pauză dacă mă doare în timpul examinării sânilor?

Clanța rece a ușii de la cabinet pare, uneori, cel mai greu lucru din toată ziua. Nu aparatul, nu halatul lăsat pe scaun, nu...

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru...

Radiografia fenomenului „căștilor de copiat” în era performanței digitale

Într-un secol marcat de transformări tehnologice fără precedent și de o presiune socială continuă către succesul imediat, mediul academic se confruntă cu o provocare...

O Evadare din Cotidian în Inima Capitalei

Bucureștiul se desfășoară sub ochii noștri ca un organism viu, un spațiu definit de un dinamism aproape copleșitor, în care ritmul alert al vieții...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE