NĂVODARI: Șoferiță băută la volan, depistată de polițiști în urma acțiunii „Blocada”

DISTRIBUIE

Permise suspendate pentru alți doi șoferi care au depășit limita de viteză.

Foto: MAI

Publicat de Adina Sîrbu,
9 februarie 2025, 13:06

La data de 8 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari  au desfășurat activități în cadrul acțiunii „Blocada”, pentru asigurarea climatului optim de ordine și siguranță publică și prevenirea accidentelor rutiere.

Au fost legitimate 52 de persoane și verificate 48 de vehicule, iar în urma neregulilor constatate, au fost aplicate 37 sancțiuni contravenționale în valoare de 8.000 de lei, 35 dintre acestea fiind aplicate în baza O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, în valoare

Polițiștii au scos din trafic, întrucât reprezentau un pericol pentru ceilalți participanți, 2 șoferi, față de care a fost luată măsura reținerii permisului de conducere pentru nerespectarea limitei legale de viteză.

De asemenea, a fost reținut un certificat de înmatriculare și au fost verificate 5 persoane față de care s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar.

Totodată, în jurul orei 13.10, polițiștii au identificat o femeie, de 34 de ani, care ar fi condus un autoturism, pe strada Morii din comuna Lumina, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1.16 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Cercetările sunt continuate de polițiști.


DISTRIBUIE

Știri recente

NIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța

Peste 15.000 de turiști internaționali au venit în 2025 la Beach, Please!, dintr-un total de 56.044 înregistrați în Constanța, iar în 2026...

Pot cere pauză dacă mă doare în timpul examinării sânilor?

Clanța rece a ușii de la cabinet pare, uneori, cel mai greu lucru din toată ziua. Nu aparatul, nu halatul lăsat pe scaun, nu...

Asociația Succes în Educație și Sport — Formare Medicală și Prim Ajutor în București

Asociația Succes în Educație și Sport (asociatiasucces.ro) este o organizație non-profit din București activă din 2015, specializată în educație medicală practică și formare în...

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru...

Radiografia fenomenului „căștilor de copiat” în era performanței digitale

Într-un secol marcat de transformări tehnologice fără precedent și de o presiune socială continuă către succesul imediat, mediul academic se confruntă cu o provocare...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE