Gheorghe Hagi a anunțat lansarea unei cărți despre viața și cariera sa

DISTRIBUIE

Anunțul a fost făcut astăzi la aniversarea sa.

Foto: FRF

Publicat de Claudiu Dobrescu,
5 februarie 2025, 17:39

La aniversarea vârstei de 60 de ani, Gheorghe Hagi a susținut astăzi o conferință de presă, la un hotel din București.

El a anunțat că lansează o carte despre viața și cariera sa, intitulată ”Hagi – Drumul meu”.

”De la 10 ani până la 36 și jumătate am fost la cel mai înalt nivel. Am făcut lucruri extraordinare și nu am mai putut să rezist la antrenamente, fotbalistul trebuie să se antreneze foarte bine, meciul e doar o plăcere. Am plecat pentru că nu mai puteam să fac cantonamente și să alerg.

Meciurile au reprezentat un moment în care trebuia să joc pentru suporteri și să câștig. Chiar dacă nea Mircea voia să rămân, eu am decis, trebuia să las loc la ceilalți. Ăsta a fost drumul meu până la 36 de ani și jumătate, nu știu câți puteau să facă asta în vremea aia până la 36 de ani și jumătate. 

Știam ce voiam să fac și după ce mă las. 50 de ani de fotbal, a doua etapă a fost asta. În ultimii trei ani (n.r. de activitate) m-am pregătit să fiu antrenor. Am început să scriu și așa a ieșit și cartea, conceptul. Am decis să mă las, să fac o academie pentru copii. Unde puteam să o facă decât la Constanța acolo unde m-am dezvoltat și am crescut?”, a declarat Gheorghe Hagi cu ocazia zilei sale de naștere.

Ca fotbalist, în perioada 1982 – 2001, Hagi a cucerit şapte titluri de campion, trei în România și patru în Turcia, trei Cupe ale României, patru Supercupe ale Spaniei (două cu Real Madrid, două cu Barcelona), Cupa Turciei, Supercupa Turciei, Cupa UEFA cu Galatasaray şi două Supercupe ale Europei, cu Steaua și Galatasaray.

Pentru naţionala României a jucat în 125 de meciuri şi a înscris 35 de goluri. Deţine recordul de reuşite sub tricolor, la egalitate cu Adrian Mutu.

Actualul manager tehnic și acționar majoritar de la Farul a fost ales de două ori cel mai bun antrenor român al anului şi are cinci trofee pe banca tehnică: două titluri în SuperLigă, Cupa României și Supercupa României cu Farul precum și Cupa Turciei cu Galatasaray.

La mulți ani, Gheorghe Hagi!

 


DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE