Societatea “Drumuri Județene Constanța” are cinci administratori provizorii

DISTRIBUIE

Consilierii judeţeni s-au reunit astăzi, 04 septembrie 2024, în şedinţă extraordinară convocată de îndată, pentru a dezbate şi vota proiectul de hotărâre cu privire la numirea administratorilor provizorii ai Societății “Drumuri Județene Constanța” SA, inițiat de grupul consilierilor județeni PNL.

Reamintim faptul că prin Hotărârea nr. 68/31.03.2023, Consiliul Județean Constanța a aprobat constituirea unui Consiliu de Administrație provizoriu pentru această societate, format din cinci membri , “pentru o perioadă de 4 luni de la data dobândirii personalității juridice, cu posibilitatea prelungirii, pentru motive temeinice, până la maxim 6 luni, până la finalizarea procedurii de desemnare conform prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu puterile de decizie și reprezentare prevăzute în actul constitutiv”.

Ulterior, în perioada 2023-2024, mandatele au fost prelungite în mai multe etape, respectiv, au fost numiți membrii provizorii în consiliul de administrație, cea mai recentă hotârâre a Consiliului Județean Constanța ce vizează prelungirea mandatelor pentru încă două luni, începând cu data de 04 aprilie 2024, fiind adoptată în data de 27 martie 2024.

După cum reiese din informațiile de mai sus, în prezent, mandatele membrilor Consiliului de Administrație provizoriu au expirat, iar fără o conducere legitimă desemnată, societatea se află într-o poziție vulnerabilă. Este și motivația liderului consilierilor județeni ai PNL, Gianina lonela Topolov, care a subliniat în adresa transmisă “caracterul de urgență raportat la faptul că în acest moment societatea nu are organe de conducere desemnate în mod expres, ceea ce o plasează în poziții de riscuri atât pe plan societar intern cât și pe plan extern, în relațiile cu terții“.

Așadar, în cadrul ședinței, a fost dezbătut și aprobat proiectul de hotărâre ce stabilește numirea a cinci administratori provizorii, care vor ocupa aceste funcții până la finalizarea procedurii de selecție. Mandatul lor este de maxim cinci luni, cu posibilitatea unei prelungiri unice, pentru încă două luni. Cei desemnați, în urma exprimării votului secret al aleșilor locali, sunt: Nicoleta Carmen Drăgan, Ionela-Marilena Costache, Cristian Pătruțoiu, Daniela Șerban și Emilia-Georgeta Țuțui. În plus, a fost aprobată și indemnizația brută de 4200 de lei pe lună pentru fiecare administrator provizoriu. Proiectul a fost aprobat în unanimitate. Mai multe detalii, inclusiv CV-urile celor desemnați, pot fi consultate aici.

Nu au existat alte propuneri din partea grupurilor politice din cadrul Consiliului Județean, nominalizările fiind realizate de consilierii PNL. Ședința s-a desfășurat în format fizic, fiind prezenți 25 de consilieri județeni.

Redactor online: Doina Sîrbu / Sursă, foto: Consiliul Judeţean Constanţa

DISTRIBUIE

Știri recente

Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate

Matematica din spatele șantierului tău În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu...

De ce sectorul de reciclare recomandă soluțiile Uzinex pentru protejarea marjei de profit

În contextul majorării semnificative a tarifelor de gestionare a deșeurilor intrate în vigoare în 2026, sectorul industrial și operatorii de salubritate...

De ce recomandă companiile Uzinex.ro: service care ține producția în mișcare

În investițiile industriale, diferența dintre o achiziție reușită și un cost ascuns nu este prețul utilajului, ci service-ul. Când apare o oprire,...

Managerii de producție recomandă Uzinex.ro pentru achiziții rapide și conforme de utilaje industriale

Tot mai multe firme din România aleg Uzinex.ro când au nevoie de utilaje. Aleg platforma pentru selecție clară, ofertare rapidă și suport...

Cand miscarea simpla incepe sa te coste

Sunt zile in care nu faci nimic iesit din comun, dar corpul reactioneaza ca si cum ai fi tras tare. Te ridici din scaun...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE