Județul CONSTANȚA: Locul 5 în țară ca număr de salariați și locul 11 la câștigul mediu

DISTRIBUIE

La nivelul județului Constanța, numărul salariaților a fost în creștere la sfârșitul anului trecut față de aceeași perioadă din 2022, iar  salariul mediu net era sub 5.000 de lei, la finele lui 2023.

Cele mai mari salarii sunt în domeniul industrial și în cel al construcțiilor. Pe de altă parte, producția industrială din județul Constanța a scăzut, comparativ cu aceeași perioadă din 2022, potrivit datelor Direcției Județene de Statistică.

Directorul Direcției Județene de Statistică, Monica Iliana Constantin:

Din punct de vedere al efectivului de salariați, județul Constanța este pe locul 5, după Cluj, Timiș și Brașov. Și din punct de vedere al câștigului mediu salarial brut și net suntem pe locul 11 în România. Avem aici un câștig salarial mediu, în luna decembrie, brut de 7.574 de lei și net de 4.638 de lei, cu 20,2% mai mare decât cel din luna decembrie 2022. Luând în calcul rata inflației, câștigul salarial mediu net este, în termeni reali, mai mare doar cu 11,8%.

Redactor: Adrian Băncilă/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: Unsplash

DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE