Primarul Vergil Chițac: „Readucem la viață Palatul Reginei Maria din Mamaia”

DISTRIBUIE

Restaurarea și valorizarea moștenirii regale de la malul mării este tot mai aproape. Primăria Constanța a semnat contractul pentru terenul Palatului Reginei Maria, din Mamaia, a anunțat primarul Vergil Chițac pe pagina sa de Facebook.

După ce consilierii locali au aprobat, recent, în ședință extraordinară, cumpărarea terenului aferent Vilei Regale din Mamaia, obiectiv de tezaur cultural și istoric, primarul a anunțat că, astăzi, 22 octombrie 2024, a semnat contractul de cumpărare a terenului, la același preț cu cel pentru care fusese vândut acum 20 de ani.

Aflată în stare avansată de degradare, Vila Regală, azi Club Castel, monument istoric de categorie A, a reintrat în patrimoniul statului român în urmă cu doi ani, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă pentru a putea fi reabilitată din bani publici, era nevoie ca și terenul, de peste 15.000 de mp, să fie al statului.

Primarul Vergil Chițac a anunțat că, după finalizarea lucrărilor de reabilitare, monumentul va intra în administrarea Primăriei Constanța:

Readucem la viață Palatul Reginei Maria din Mamaia! Azi am semnat contractul de vânzare-cumpărare a terenului de 1,5 hectare aferent Castelului regal din stațiunea Mamaia. Prețul plătit este identic cu cel cu care terenul a fost vândut în urmă cu două decenii. Avem un plan comun cu Ministerul Culturii pentru a readuce castelul la viață. Terenul de 1,5 ha va fi transmis Ministerului Culturii, iar împreună cu castelul va face parte din proiectul național patronat de Ministrul Culturii „Temelii culturale”, prin care vor fi salvate 14 obiective de interes național și european. Luna trecută clădirea care a fost transformată în „Club Castel” a fost predată către Ministerul Culturii. Acum atât terenul cât și castelul reginei vor intra într-un amplu proces de reabilitare. După finalizarea lucrărilor, monumentul va intra în administrarea Primăriei Constanța. Încet dar sigur, Constanța își va recăpăta valorile culturale. Ca și Cazinoul de pe faleză, Castelul Regal din Mamaia va reprezenta un nou punct turistic de atracție.

Sursă și foto: Primarul Vergil Chițac/ Redactor: Adina Sîrbu

DISTRIBUIE

Știri recente

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că ciclismul de anduranță își...

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune...

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE