Doi invitați speciali la Sala Radio: dirijorul britanic Rumon Gamba și pianistul Teo Gheorghiu

DISTRIBUIE

Vineri, 18 octombrie (ora 19:00), Orchestra Națională Radio ne invită la un concert cu doi invitați de marcă: dirijorul Rumon Gamba și pianistul Teo Gheorghiu. Mai mult, evenimentul de la Sala Radio ne propune o călătorie muzicală: seara va debuta cu Uvertura Hebridele, compusă de Mendelsson după o vizită în Insulele Britanice. Marcat de frumusețea inedită a insulei scoțiene Staffa și a peșterii sale cu impunătoare coloane de bazalt, compozitorul a transpus sonor impresiile sale de călătorie. Concertul se va încheia cu suita Appalachian Spring, semnată de compozitorul american Aaron Copland, concepută inițial sub forma unui balet pentru celebra coregrafă Martha Graham. Povestea ne poartă în Munții Apalași, pe continentul american, eterna temă a războiului fiind prezentă în acțiunea baletului. Versiunea orchestrală a lucrării a avut premiera în 1945, în interpretarea Filarmonicii din New York.

Evenimentul va fi dirijat de muzicianul britanic Rumon Gamba. Absolvent al Academiei Regale de Muzică din Londra, acesta a colaborat cu celebra BBC Philharmonic și  activitatea sa se derulează cu precădere în țările nordice, unde astăzi este dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Oulu – Finlanda. A fost dirijor principal şi director muzical al NorrlandsOperan – Suedia, dirijor principal al Aalborg Symfoniorkester – Danemarca și dirijor principal şi director muzical al Iceland Symphony Orchestra – Islanda.

De asemenea, a colaborat cu Rotterdam Philharmonic Orchestra, Gothenburg Symphony, Sinfónica de Galicia la Festivalul Musika-Música din Bilbao ș.a. Interesat de muzica nouă, Rumon Gamba a dirijat prime audiţii, precum premiera operei Two Boys de Nico Muhly la English National Opera, Concertul pentru violă de Brett Dean alături de BBC Symphony Orchestra, Dancer in the Dark de Poul Ruders, Blood on the Floor şi Scherzoid de Mark-Anthony Turnage.

O altă prezență specială, în ipostază solistică, este cea a pianistului Teo Gheorghiu, care a studiat la Londra și la Philadelphia. Acesta va interpreta una dintre cele mai emoționante partituri ale romantismului muzical: Concertul în la minor pentru pian și orchestră, unicul concert de pian semnat de Schumann.

Cu o poveste de viață multiculturală, derulată pe mai multe continente, Teo Gheorghiu s-a născut în Elveția, acolo unde părinții săi se mutaseră de puțin timp, venind din Canada. Teo Gheorghiu a debutat în 2004 în celebra sală de concert Tonhalle – Zürich și de atunci a fost aplaudat la Paris, Tokyo, Sankt Petersburg, Madrid, New York, Londra etc. A cântat alături de mari orchestre precum Royal Philharmonic Orchestra, Danish National Symphony Orchestra și Royal Liverpool Philharmonic.

În 2010, a devenit cel mai tânăr laureat al râvnitului premiu Beethovenring la Beethovenfest – Bonn și a primit distincția Cel mai bun artist canadian la ediția din 2017 a Concursului Muzical Internațional de la Montréal. Primul său CD a fost lansat de Deutsche Grammophon în 2009, iar în decembrie 2022 Teo Gheorghiu a lansat albumul său, intitulat Roots, o explorare a originilor sale românești, transpusă în muzică.

Concertul va fi transmis live pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, dar și live online pe site-urile celor două posturi de radio și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021.314.68.00). Programul casei de bilete, pe www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro și în Rețeaua Bilete.ro.

Redactor online: Doina Sîrbu

DISTRIBUIE

Știri recente

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că ciclismul de anduranță își...

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune...

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE