VIDEO | Întreceri ilegale de mașini pe șoseaua Industrială din Constanța. Patru bărbați sunt cercetați de polițiști

DISTRIBUIE

La data de 11 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Seviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul conducerii agresive și al organizării de întreceri ilegale de vehicule.

Astfel, polițiștii au identificat patru bărbați, cu vârste cuprinse între 22 de ani și 29 de ani, care la data de 11 octombrie a.c., în intervalul orar 21.00 – 23.00, ar fi participat la întreceri ilegale de mașini pe șoseaua Industrială.

Aceștia ar fi ocupat ambele sensuri de mers ale carosabilului, participând la întrecere, la volanul autoturismelor pe care le conduceau.

Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest și cu cel din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive, rezultatele fiind negative.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de participarea, în calitate de conducător de vehicul, la întreceri neautorizate pe drumurile publice.

Redactor online: Doina Sîrbu / Sursă, foto, video: IPJ Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Pot cere pauză dacă mă doare în timpul examinării sânilor?

Clanța rece a ușii de la cabinet pare, uneori, cel mai greu lucru din toată ziua. Nu aparatul, nu halatul lăsat pe scaun, nu...

Asociația Succes în Educație și Sport — Formare Medicală și Prim Ajutor în București

Asociația Succes în Educație și Sport (asociatiasucces.ro) este o organizație non-profit din București activă din 2015, specializată în educație medicală practică și formare în...

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru...

Radiografia fenomenului „căștilor de copiat” în era performanței digitale

Într-un secol marcat de transformări tehnologice fără precedent și de o presiune socială continuă către succesul imediat, mediul academic se confruntă cu o provocare...

O Evadare din Cotidian în Inima Capitalei

Bucureștiul se desfășoară sub ochii noștri ca un organism viu, un spațiu definit de un dinamism aproape copleșitor, în care ritmul alert al vieții...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE