FOTO | În ce stadiu sunt lucrările RAJA din zona Delfinariu

DISTRIBUIE

La ora actuală, pe bulevardul Mamaia se execută lucrări importante în cadrul contractelor CL 1A și CL3A – ”Rețele de apă și canalizare în zona centrală a Municipiului Constanța”, cu o valoare cumulată de 64,1 milioane lei. Aceste lucrări vizează modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare, pentru a asigura un sistem mai eficient și durabil.

În zona intersecției de la Delfinariu, se intervine pentru reabilitarea și extinderea colectoarelor, cu diametre ce ajung până la 1.000 mm. Inițial, s-a intervenit pentru schimbarea conductelor de peste 70 ani, pe tronsonul de la intersecția cu strada Ion Rațiu către Delfinariu, inclusiv cu înlocuirea sistemelor de pe străzile adiacente și preluarea acestora în rețeaua principală de pe bulevard. Înlocuirea ovoidului cu DN 1.000 mm este esențialămai ales că, pe anumite porțiuni, acesta a fost edificat în anii 1960, iar în anumite zone traversa domenii private, ceea ce făcea imposibilă intervenția în cazul unor avarii. Mai mult, prin reabilitarea acestui ovoid unitar de mari dimensiuni, se va mări capacitatea de preluare a apelor menajere reducând riscul de inundații în caz de ploi abundente.

Lucrările propriu-zise au fost începute în zona intersecției cu strada Zorelelor, prin executarea unor sondaje de verificare, pentru o poziționare cât mai exactă a noului ovoid. În urma realizării acestor pichetări, s-au descoperit rețele de utilități nesemnalizate prin avizele obținute. În această situație, a fost necesară schimbarea soluției tehnice, în sensul modificării traseului noii conducte. Practic, noul ovoid va ocoli/supratraversa magistrala de gaz, ce alimentează întreaga zonă. Pentru schimbarea direcției, este nevoie de montarea a două noi cămine de vizitare, de mari dimensiuni. În vederea edificării acestora, pe bulevardul Mamaia au fost blocate două benzi de circulație pe sensul de mers către stațiunea Mamaia. Având în vedere traficul intens din zonă, în timpul zilei acesta va fi dirijat de către un echipaj al Poliției Rutiere. Pentru fluidizarea circulației, conducătorii auto sunt rugați să folosească ruta alternativă de ocolire, pe strada paralelă Unirii, cu intrare din bulevardulMamaia de pe străzile Ion Rațiu, Ciprian Porumbescu, Onești, Viceamiral Ioan Murgescu și Tabla Buții.

Lucrările de montare a celor două cămine de schimbare a direcției sunt preconizate a dura până la data de 16 octombrie, urmând ca ulterior, acestea să se desfășoare conform planului inițial, în sensul desființării scuarului pe o distanță de aproximativ 100 metri și asfaltarea zonei pentru a permite desfășurarea traficului auto pe două benzi pe fiecare sens.

Având în vedere dezvoltarea zonei, pe lângă înlocuirea ovoidului DN 1.000, se vor reabilita și colectoarele de preluare a apelor pluviale DN 600 și DN 1000. În plus, pe strada Zorelelor se vor monta noi grătare pluviale în scopul preluării apelor meteorice, în vederea reducerii riscului de inundații locale.Aceste lucrări urmează să se desfășoare etapizat,pentru a nu bloca accesul total pe strada Zorelelor.

Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă pentru eventualele inconveniente, pe care îi asigurăm că echipele constructorilor fac eforturi ca durata de intervenție să fie cât mai redusă, astfel încât traficul afectat să poată fi redat circulației în cel mai scurt timp și în cele mai bune condiții.

În prezent, RAJA SA derulează la nivelul municipiului Constanța, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), 18 contracte de lucrări cu o valoare totală de peste 652 milioane lei. Investițiilevor avea ca finalitate peste 76 km de rețele noi de apă și de canalizare, pe 264 de străzi din municipiu,contribuind astfel la creșterea calității vieții și asigurarea unor servicii de alimentare cu apă și canalizare la standarde înalte.

Investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea serviciilor.

Redactor online: Doina Sîrbu / Sursă, foto: RAJA SA

 

DISTRIBUIE

Știri recente

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că ciclismul de anduranță își...

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune...

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE