Județul CONSTANȚA: Șoferi băuți scoși din trafic. Zeci de sancțiuni aplicate de polițiști

DISTRIBUIE

La data de 5 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice și combaterea traficului și consumului de droguri.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 28.000 de lei.

De asemenea, la data de 5 octombrie a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție au identificat un bărbat, de 35 de ani, care ar fi condus un autoturism neînmatriculat pe strada Medeea. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 5 octombrie a.c., în jurul orei 13.40, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cernavodă au identificat un bărbat, de 36 de ani, care ar fi condus un autoturism pe strada Prelungirea Seimeni fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 5 octombrie a.c., în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cernavodă au identificat un bărbat, de 52 de ani, care ar fi condus un autoturism, pe strada Capidava din satul Dunărea, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 5 octombrie a.c., în jurul orei 17.10, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat o femeie, de 26 de ani, care ar fi condus pe DN 2A, în orașul Ovidiu, un autoturism având autorizațiea de circulație provizorie expirată.

În toate cauzele, cercetările sunt continuate de polițiști.

Acțiuni ale polițiștilor au fost organizate și în alte localități din județul Constanța, soldate cu zeci de sancțiuni contravenționale.

La data de 5 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari au desfășurat activități în cadrul Acțiunii Blocada, pentru asigurarea climatului optim de ordine și siguranță publică. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 7.000 de lei. De asemenea, au fost retrase un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

La data de 5 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârșova au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice și creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 10.000 de lei.

La data de 5 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Murfatlar au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 15.000 de lei.

La data de 5 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea traficului și consumului de droguri. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 11.000 de lei.

Redactor: Adina Sîrbu

DISTRIBUIE

Știri recente

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că ciclismul de anduranță își...

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune...

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE