Ce spune RAJA despre conducta avariată în urma surpării drumului dintre Năvodari și Lumina

DISTRIBUIE

În cursul zilei de astăzi – 03 octombrie 2024, reprezentanții RAJA SA au fost informați că pe drumul dintre orașul Năvodari și localitatea Lumina carosabilul s-a surpat în urma unei avarii la una dintre conductele subterane. Din primele verificări efectuate, incidentul a fost provocat în contextul desfășurării unor lucrări de extindere a rețelei electrice în zonă, efectuate de o firmă privată de construcții contractată de distribuitorul de energie pentru executarea acestui proiect.

Pe timpul operațiunilor de forare orizontală pentru subtraversarea rețelei electrice, constructorul a avariat conducta de refulare aparținând RAJA S.A. Firma responsabilă de aceste lucrări a fost anterior avertizată asupra necesității respectării tuturor normelor și standardelor tehnice impuse în astfel de cazuri.

De menționat că firma care execută lucrările de extindere a rețelei electrice deține avizul RAJA S.A. în vederea efectuării lucrărilor, document care a inclus informații clare cu privire la amplasarea rețelelor hidroedilitare în zonă și riscurile potențiale asociate. Conform reglementărilor în vigoare, dar și specificațiilor din aviz, constructorul avea obligația de a solicita asistența tehnică de la operatorul de apă, de a picheta conductele, de a stabili cu exactitate poziția acestora față de lucrările proiecte și de a realiza în zonă rețelelor hidroedilitae săpătura manual. Toate aceste măsuri de protecție erau absolut necesare pentru a preveni orice incident ce ar putea afecta infrastructura de apă și/sau de canalizare existentă. Cu toate acestea, specificațiile au fost ignorate, fapt ce a dus la avarierea conductei de refulare și surparea carosabilului.

Lucrările de construcție desfășurate în proximitatea rețelelor de utilități trebuie să respecte norme stricte de siguranță, iar neglijarea acestora poate avea consecințe grave, atât pentru infrastructură, cât și pentru comunitatea locală. Responsabilitatea implementării procedurilor cade integral în sarcina constructorului, iar în acest caz, lipsa de prevenție și de protecție va atrage după sine asumarea responsabilității pentru daunele provocate.

Echipele RAJA S.A. se află deja la fața locului pentru a evalua pagubele și pentru a interveni în vederea remedierii situației. Vom reveni cu informații suplimentare pe măsură ce investigațiile și lucrările de reparații avansează.

Redactor online: Doina Sîrbu / Sursă, foto: RAJA SA

DISTRIBUIE

Știri recente

Asociația Succes în Educație și Sport — Formare Medicală și Prim Ajutor în București

Asociația Succes în Educație și Sport (asociatiasucces.ro) este o organizație non-profit din București activă din 2015, specializată în educație medicală practică și formare în...

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru...

Radiografia fenomenului „căștilor de copiat” în era performanței digitale

Într-un secol marcat de transformări tehnologice fără precedent și de o presiune socială continuă către succesul imediat, mediul academic se confruntă cu o provocare...

O Evadare din Cotidian în Inima Capitalei

Bucureștiul se desfășoară sub ochii noștri ca un organism viu, un spațiu definit de un dinamism aproape copleșitor, în care ritmul alert al vieții...

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE