ANAR: Dunărea atinge un maxim de 7.400 mc/s; durata de propagare a viiturii pe sectorul românesc va fi de cel puţin 7 zile

DISTRIBUIE

Debitul Dunării atinge luni un maxim de 7.400 mc/s şi va fi în scădere în perioada imediat următoare, însă specialiştii Apelor Române continuă monitorizarea întrucât durata de propagare a viiturii pe sectorul românesc va fi de cel puţin şapte zile.

„Conform prognozei reactualizate la această oră de colegii de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, Dunărea atinge astăzi un maxim de 7.400 mc/s şi va fi în scădere în perioada de timp imediat următoare. Aceste debite vor putea fi tranzitate în siguranţă pe sectorul românesc. Continuăm monitorizarea nivelurilor şi a debitelor Dunării întrucât durata de propagare a viiturii pe sectorul românesc va fi de cel puţin 7 zile. În tot acest timp, linia de apărare împotriva inundaţiilor va fi supusă o perioadă îndelungată presiunii crescute ale apelor Dunării”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Administraţiei Naţionale Apele Române (ANAR).

În acest context, notează specialiştii ANAR, s-au realizat consolidări ale digurilor la Islaz-Moldoveni, în zona de confluenţă a Oltului cu Dunărea – Apele Române Olt; la Prundu, judeţul Giurgiu (Apele Române Argeş-Vedea) şi în zona localităţii Baital, pe braţul Borcea, judeţul Călăraşi (Apele Române Buzău-Ialomiţa), unde se continuă şi la această oră consolidarea digului.

Potrivit ANAR, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat la mai multe staţii hidrometrice precipitaţii de peste 50 l/mp, dar acestea nu au condus la depăşirea cotelor de apărare.

„În zona judeţului Galaţi, s-au înregistrat precipitaţii de peste 50 l/mp, în aval de zonele afectate, care nu au generat evenimente hidrologice neprevăzute”, precizează Apele Române.

Sursă: AGERPRES / Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: INHGA

DISTRIBUIE

Știri recente

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că ciclismul de anduranță își...

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune...

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE