Dobrogea, sub avertizări de vreme rea până marți dimineața

DISTRIBUIE

Din această seară, de la ora 20.00, până mâine, la ora 10.00, județele Constanța și Tulcea se află sub COD PORTOCALIU de ploi torențiale importante cantitativ și intensificări ale vântului.

În Dobrogea, vor fi perioade cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi în general de 50…70 l/mp. Vântul va avea intensificări, temporar cu rafale în general de 70…85 km/h.

Temperaturile vor scădea accentuat, astfel că minimele vor fi cuprinse între 8 și 12 grade, iar valorile maxime de mâine, se vor încadra între 15 și 19 grade, cu cele mai scăzute valori pe litoral.

De luni, 30 septembrie, ora 10.00, până marți, 1 octombrie, ora 10.00, Dobrogea va fi sub COD GALBEN de ploi și vânt puternic. Va mai ploua și se vor cumula cantități de 25…40 l/mp și izolat peste 50 l/mp, iar rafalele de vânt vor avea viteze la rafală de 50…70 km/h.

Vremea rămâne răcoroasă în regiune, unde vor fi cel mult 19 grade și o maximă de 17 grade la malul mării, însă de miercuri reapare soarele și temperaturile cresc ușor, până spre 21 de grade.

Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: arhivă

DISTRIBUIE

Știri recente

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că ciclismul de anduranță își...

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune...

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE