Directorul Muzeului de Artă Constanta, Lelia Rus-Pîrvan, premiu special la Gala Uniunii Artiștilor Plastici din România

DISTRIBUIE

Săptămâna trecută, pe 25 septembrie, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din București, Muzeului de Artă Constanța i-a fost acordat Premiul Special al Consiliului Director al Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru activitatea curatorială a managerului Lelia Rus-Pîrvan și sprijinul constant acordat artiștilor contemporani.

Distincția i-a fost oferită în cadrul Galei Premiilor Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru anul 2023, cel mai important eveniment cultural al forului reprezentativ al artiștilor vizuali profesioniști din țară, un demers susținut de Ministerul Culturii.

Directorul Muzeului de Artă Constanța, Lelia Rus-Pîrvan, a declarat pentru Radio Constanța că a fost onorată să primească acest premiu în numele tuturor colegilor săi:

Este o mare bucurie și onoare să ai recunoașterea propriei bresle. Primirea acestei distincții vine să adauge un plus de vizibilitate muzeului nostru și pentru acest lucru aș dori să mulțumesc Consiliului Director al Uniunii Artiștilor Plastici din România și tuturor artiștilor, colegilor, celor mulți care au văzut o dinamică pozitivă în activitatea muzeului nostru. Suntem o echipă mică, dar foarte unită și cred că efortul nostru, al tuturor colegilor care au fost alături de mine, a fost răsplătit prin acest premiu.

Managerul Art Safari și Comisarul României pentru participarea la Bienala de la Veneția, Ioana Ciocan,  a susținut laudatio pentru Muzeul de Artă Constanța.

Aceasta a precizat, printre altele, că „Muzeul de Artă Constanța a devenit un punct de referință în spațiul cultural românesc, datorită numeroaselor evenimente interdisciplinare și colaborative realizate: de la artist-talks, audiții și performance-uri, până la ateliere de educație muzeală, cursuri pentru copii, programe dedicate studenților de la facultățile de arte sau licitații caritabile. Printre cele mai ample inițiative se numără prima Bienală Națională de Pictură a Constanței din 2021, cu un rol semnificativ în stimularea mediului cultural național. Prezentarea colecției Muzeului Dinu și Sevasta Vintilă din Topalu la Art Safari în București a avut un impact semnificativ asupra publicului și criticii de artă, prin facilitarea accesului la opere de artă românească remarcabile” a mai punctat Ioana Ciocan.

Redactor: Silvia Pascale/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: Muzeul de Artă Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că ciclismul de anduranță își...

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune...

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE