Mii de animale au murit în urma inundaţiilor din judeţele Vaslui şi Galaţi

DISTRIBUIE

Un număr de 3.203 animale, 14.066 de păsări şi 291 de familii de albine au murit în zonele afectate de inundaţii din judeţele Vaslui şi Galaţi, până la data de 19 septembrie 2024, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Din numărul total de animale, 75 sunt bovine, 27 ecvine, 1.888 ovine, 364 caprine şi 564 suine. Suplimentar au mai fost raportate ca mortalităţi şi 159 de canide, 128 leporide precum şi 291 de familii de albine.

Potrivit monitorizării realizate de Celula de Criză din cadrul ANSVSA, cele mai afectate zone se regăsesc în 28 de localităţi din judeţele Vaslui şi Galaţi, unde există peste 6.500 de gospodării care deţin animale.

Pentru a veni în sprijinul acţiunilor, ANSVSA a mobilizat medici veterinari din cadrul DSVSA limitrofe pentru a desfăşura operaţiunile complexe de ecarisare, neutralizare şi dezinfecţie.

Conform datelor din Baza Naţională de Date – Sistemul Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor (BND), în cele 6.388 de exploataţii din localităţile afectate de inundaţii se regăsesc 10.384 de bovine, 2.002 de ecvine, 107.647 de ovine, 30.281 de caprine, 11.124 de suine şi 80.464 de păsări.

Autoritatea menţionează că toate localităţile afectate de inundaţii sunt acoperite din punct de vedere al acţiunilor sanitar veterinare de câte o Circumscripţie Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru asistenţă.

În funcţie de concluziile comisiilor de inventariere şi de analiza de risc, DSVSA va dispune măsuri/restricţii sanitar veterinare suplimentare, în vederea asigurării unui status epidemiologic liber de boli infecto-contagioase la nivelul judeţului.

Situaţia mortalităţilor şi a dispariţiilor este în dinamică şi, în funcţie de datele colectate de la medicii veterinari împuterniciţi, vom reveni cu informaţii actualizate.

Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel

DISTRIBUIE

Știri recente

Asociația Succes în Educație și Sport — Formare Medicală și Prim Ajutor în București

Asociația Succes în Educație și Sport (asociatiasucces.ro) este o organizație non-profit din București activă din 2015, specializată în educație medicală practică și formare în...

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru...

Radiografia fenomenului „căștilor de copiat” în era performanței digitale

Într-un secol marcat de transformări tehnologice fără precedent și de o presiune socială continuă către succesul imediat, mediul academic se confruntă cu o provocare...

O Evadare din Cotidian în Inima Capitalei

Bucureștiul se desfășoară sub ochii noștri ca un organism viu, un spațiu definit de un dinamism aproape copleșitor, în care ritmul alert al vieții...

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE