Peste o mie de voluntari din județul Constanța participă la acțiuni de igienizare în cadrul campaniei Let’s do it, Romania!

DISTRIBUIE

Peste o mie de voluntari din județul Constanța participă, astăzi, la acțiuni de igienizare în cadrul campaniei Let’s do it, Romania!.

În municipiul Constanța, voluntarii au adunat, în această dimineață, deșeuri din zona campusului Universității Ovidius.

Coordonatorul județean “Let’s do it, Romania”, Cosmin Bârzan, spune că doar de aici au fost stânși peste 150 de saci de gunoaie.

Din punctul nostru de vedere este o cantitate impresionantă. Aș menționa faptul că în majoritate sunt deșeuri din plastic și alte ambalaje reciclabile. Aceste deșeuri sunt de mult timp, sunt de de câteva luni bune acolo. Plus că am mai identificat deșeuri din materiale de construcții și multe materiale textile și sârme, anvelope uzate.

Cosmin Bârzan mai spune că a fost o acțiune plină de energie, la care au luat parte mai multe grupuri de la licee sau companii constănțene, dar și părinți cu copii care au vrut să participle la Ziua de Curățenie Națională.

Elevi de la câteva licee din municipiu, am avut alături pe reprezentanți ai Gărzii de Mediu Constanța, ai Inspectoratului Județean Jandarmilor Constanța și de asemenea de la diverse companii. În afară de aceștia au fost și voluntari, familii cu copiii care au aflat de pe internet și de pe canalele de socializare de această acțiune și au dorit să ia parte. A fost un eveniment cu multă energie și bună dispoziție și chef de muncă.

Prin această acțiune derulată la nivel național, România se alătură altor 198 de țări în efortul comun de a reduce deșeurile și de a promova o lume mai curată.

Reporter – Cătălina Radu / redactor online – Daniel Țăndăreanu / Sursa foto – Cosmin Bârzan

DISTRIBUIE

Știri recente

Asociația Succes în Educație și Sport — Formare Medicală și Prim Ajutor în București

Asociația Succes în Educație și Sport (asociatiasucces.ro) este o organizație non-profit din București activă din 2015, specializată în educație medicală practică și formare în...

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru...

Radiografia fenomenului „căștilor de copiat” în era performanței digitale

Într-un secol marcat de transformări tehnologice fără precedent și de o presiune socială continuă către succesul imediat, mediul academic se confruntă cu o provocare...

O Evadare din Cotidian în Inima Capitalei

Bucureștiul se desfășoară sub ochii noștri ca un organism viu, un spațiu definit de un dinamism aproape copleșitor, în care ritmul alert al vieții...

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE