APIA: Tinerii fermieri trebuie să depună documentele privind competenţele în domeniul agricol/agronomic până la sfârşitul lunii

DISTRIBUIE

Tinerii fermierii trebuie să depună la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), până la 30 septembrie, documentele care fac dovada formării sau a deţinerii competenţelor adecvate în domeniul agricol/agronomic, informează APIA într-un comunicat remis miercuri AGERPRES.

Această dovadă se va realiza cu unul dintre următoarele documente: diplomă/certificat pentru dovedirea absolvirii a cel puţin un curs de iniţiere în domeniul agronomic acreditat, eliberată/eliberat de un formator autorizat, potrivit legislaţiei în vigoare, sau de către Agenţia Naţională pentru Consultanţă Agricolă sau DAJ; diplomă/certificat/adeverinţă pentru dovedirea absolvirii unei forme de învăţământ agronomic, respectiv şcoală profesională, liceu, facultate, cursuri postuniversitare, doctorale etc.; certificat de competenţe profesionale pentru dovedirea deţinerii de competenţe profesionale în domeniul agronomic, eliberat de un formator autorizat, potrivit legislaţiei în vigoare, sau certificat de competenţe profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale, eliberat de un centru de evaluare a competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale, autorizat de către Autoritatea Naţională pentru Calificări, conform Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; document eliberat de un angajator situat pe teritoriul naţional sau al altui stat pentru dovedirea experienţei practice în activitatea agricolă de cel puţin 12 luni acumulată în ultimii 10 ani în cadrul unei exploataţii agricole.

Sprijinul complementar se acordă anual pentru tinerii fermieri, cu vârsta de maximum 40 de ani în anul de cerere, instalaţi pentru prima dată ca şef al exploataţiei, pentru primele 50 de hectare eligibile determinate, pentru o perioadă de 5 ani consecutivi, începând de la prima depunere a cererii de plată.

Sursă: AGERPRES / Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: unsplash.com

DISTRIBUIE

Știri recente

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Cum redefinesc noile modele de cutii  pentru tort de la Snick Ambalaje, mărimea jumbo, transportul în HoReCa

  Piața de cofetărie și catering din România traversează o perioadă de expansiune logistică accentuată, forțând operatorii economici să regândească standardele de transport pentru preparatele...

NIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța

Peste 15.000 de turiști internaționali au venit în 2025 la Beach, Please!, dintr-un total de 56.044 înregistrați în Constanța, iar în 2026...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE